Bambi (I), de Felix Salten

2

A venit pe lume în mijlocul desişului, într-una din acele cămăruţe mici şi ascunse ale pădurii ce par a fi deschise spre toate părţile şi care, cu toate acestea, sunt apărate de peste tot. Era loc puţin, însă îndeajuns pentru el şi mama lui.
Iată-l apoi ridicându-se, legănându-se într-un mod îngrijorător pe picioarele lui subţiri, privind în juru-i cu ochi tulburi care nu vedeau, cu capul lăsat în jos, tremurând şi încă buimac.

– Ce copil frumos! strigă coţofana.
Zburase până în locul acesta atrasă de gemetele mamei aflate în durerile facerii. Acum se aşezase pe o creangă din apropiere.
– Ce copil frumos! strigă ea. Nu primi niciun răspuns şi continuă de zor. Uimitor este faptul că se ridică imediat în picioare şi merge. Ce interesant! N-am mai văzut asta până acum. Bineînţeles, sunt încă tânără, ieşită abia de un an din cuib, după cum probabil ştiţi. Dar găsesc că este minunat. Ce copil… se naşte şi în aceeaşi clipă poate sta deja pe propriile picioare. Câtă nobleţe! De fapt, cred că la voi, căprioarele, totul este foarte distins. Poate deja să alerge?
– Desigur, răspunse mama şoptind. Dar vă rog să mă scuzaţi acum, nu sunt în stare să port o conversaţie. Am multe de făcut… şi, în afară de asta, mă simt cam slăbită.
– Nu vreau să vă importunez, spuse coţofana, mult timp nu am nici eu. Dar aşa ceva nu vezi în fiecare zi. Vă rog să mă credeţi, la noi toate astea se petrec mult mai complicat şi anevoios. Copiii nu se pot mişca atunci când ies din ou, stau neputincioşi în cuib şi au nevoie de îngrijire. Şi ce îngrijire, vă spun, nici nu vă puteţi închipui. Ce muncă trebuie să depui să le asiguri hrana şi ce spaimă pătimeşti de grija lor. Gândiţi-vă, vă rog, cât este de greu să procuri hrană copiilor şi în acelaşi timp să ai grijă să nu li se întâmple nimic; în fapt, ei nici nu se pot descurca fără ajutor, îmi daţi dreptate? Şi cât de mult trebuie să aştepţi până se pot mişca micuţii, cât de mult durează până ce au pene şi arată şi ei mai acătării.
– Vă rog să mă scuzaţi, replică mama, n-am fost atentă.

Citește și:
„1 iunie cu povești” și Clowns la Teatrul Ion Creangă

Coţofana îşi luă zborul.
„Ce persoană stupidă, gândi în sinea ei, distinsă dar stupidă!”
Mama îşi vedea mai departe de treabă. Continuă absorbită cu spălatul nou-născutului. Îl spăla cu limba ei, iar asta însemna atât igienă corporală, masaj de încălzire, cât şi alintare.
Micuţul se clătină puţin. Sub apăsarea mângâierilor şi a uşoarelor îmboldiri pe tot corpul, se împletici puţin, după care rămase liniştit. Hăinuţa lui roşcată, puţin dezordonata, avea pete albe şi fine,iar pe faţa lui de copil se citea încă expresia unui somn adânc.

În jur creşteau tufe de alun, corn, porumbar şi soc tânăr. Arţari, fagi şi stejari înalţi formau un acoperiş verde deasupra desişului, şi din pământul tare şi brun-închis creştea ferigă şi salvie. Frunzele viorelelor care deja înfloriseră şi cele ale fragilor care începeau să înflorească atingeau lin pământul. Prin frunzişul des, lumina soarelui pătrundea ca un spectru auriu. Întreaga pădure răsuna de multitudinea vocilor, parcă pătrunsă de o agitaţie veselă. Grangurul chiuia necontenit, porumbeii gângureau încontinuu, mierlele fluierau, iar piţigoii se făceau şi ei auziţi. Toate aceste sunete se amestecau şi cu strigătul gaiţelor, iar coţofenele şi fazanii îşi făceau şi ei simţită prezenţa. Din când în când, corul de voci era străbătut şi de strigătul scurt şi răsunător al ciocănitorii. Se auzeau şi şoimii deasupra copacilor, iar corul răguşit al ciorilor răsuna întruna.

Citește și:
Bambi (IV), de Felix Salten

Micuţul nu înţelegea niciunul dintre numeroasele cântece şi strigăte şi nici un cuvânt din toate discuţiile. Nici măcar nu le băga în seamă. La fel nu lua aminte nici la mirosurile pădurii.
Auzea doar foşnetul uşor care i se prelingea pe hăinuţă în timp ce era spălat, încălzit şi sărutat şi nu mirosea decât corpul apropiat al mamei. Căuta flămând această apropiere primitoare şi binevoitoare şi găsi în cele din urmă izvorul vieţii.

În timp ce micuţul sugea, mama continua să-l dezmierde.
– Bambi, şopti ea.
În acelaşi timp îşi înălţa capul din clipă în clipă, ciulea urechile şi adulmeca mirosurile aduse de vânt. După aceea îşi săruta din nou copilul, liniştită şi fericită.
– Bambi, repetă ea, micuţul meu Bambi.


2 comentarii

  1. O poveste foarte frumoasa.Inca nu putem trage o concluzie pentru ca e deabia prima parte ,dar eu am citit povestea si vreau sa vaspun ca merita citita.Am citit-o acum 2 ani parca si am uitat cum s-a pierdut el de mama sa.Imi spuneti si mie va rog frumos.As dori foarte mult sa-mi spuna admni.Multumesc.
     (4)
     (0)

Lasă un comentariu