Bambi (XII), de Felix Salten

0

Era vară şi foarte cald. În Bambi începea să se trezească din nou dorul pe care-l mai simţise odată, doar că acuma era mult mai puternic, nu-i dădea pace şi făcea să-i fiarbă sângele în vine.
Îşi petrecea zilele rătăcind de colo-colo.

Într-o zi o întâlni pe Faline. Pe neaşteptate, fiindcă gândurile lui erau stăpânite de acea dorinţă neobosită care îl răscolea într-atât încât nici nu o observase pe Faline. Şi acuma ea stătea în faţa lui. Bambi o privi tăcut o clipă, după care zise plin de admiraţie:
– Faline… cât de frumoasă te-ai făcut…
– Mă mai recunoşti? îi replică Faline.
– Cum să nu te recunosc? strigă Bambi, n-am crescut împreună?
– Nu ne-am mai văzut de atâta timp… suspină Faline şi adăugă: Te înstrăinezi repede după atâta timp, dar o spuse pe un ton vesel, ca pe vremea când amândoi mai erau copii.

De data aceasta rămaseră împreună.
– Pe acest drum, zise Bambi după un timp, am mers cu mama când eram copil…
– Duce la câmpie, adăugă Faline.
 
Pe câmpie te-am văzut prima oara, zise Bambi încântat, mai ştii?
– Da, replică Faline, pe mine şi pe Gobo. Suspină trist:
– Săracul Gobo.
– Săracul Gobo, repetă Bambi. Vorbeau despre vremurile acelea şi în fiecare zi se întrebau: „Mai ştii?" îşi aminteau toate întâmplările, şi acest lucru îi mâhneau pe amândoi.
– Afară pe câmpie, îşi aminli Bambi, ne-am jucat prima dată, mai ştii?
– Cred că era cam aşa… zise Faline zbughind-o ca fulgerul.
La început Bambi rămase uluit pe loc, după care o luă şi el la goană.
– Stai! Stai aşa! strigă el fericit.
– Nu aştept, îl provocă Faline, sunt în mare grabă! Cu salturi uşoare ocoli tufele şi iarbă înaltă. Bambi o ajunse din urmă; îi tăie calea, şi acuma stăteau amândoi liniştiţi împreună. Râdeau şi erau mulţumiţi. Dintr-odată Faline sări în sus, de parca o înţepase ceva, şi o luă din nou la goană. Bambi o urmări. Faline da ocoluri după ocoluri, se întorcea brusc, şi Bambi nu reuşea nicicum s-o prindă.
– Opreşte-te! gâfâi Bambi. Opreşte-te… trebuie să te întreb ceva. Faline se opri.
– Ce trebuie să mă întrebi? se interesă ea curioasă. Bambi tăcu.
– Dacă ai vrut numai să mă păcăleşti… zise Faline, dând s-o ia din loc.
– Nu! Bambi vorbea repede: Opreşte-te… vreau… vreau să te întreb… ma iubeşti, Faline?
Ea se uită la el, mai curioasă ca înainte, şi, pândind puţin, îi răspunse:
– Nu ştiu.
– Ba da, insistă Bambi, trebuie să ştii! Eu ştiu, simt foarte clar că te iubesc. Te iubesc foarte mult, Faline. Deci spune-mi, te rog, dacă mă iubeşti.
– Se poate să te iubesc, răspunse ea.
– Şi o să rămâi cu mine? cerceta Bambi agitat.
– Dacă mă rogi frumos… spuse Faline bucuroasă.
– Te rog, Faline! Dragă şi frumoasă Faline, strigă Bambi nespus de bucuros. Te rog din toată inima!
– Atunci sigur o să rămân cu tine, zise Faline blând şi… ia-o de unde nu-i.
Încântat, Bambi încercă s-o prindă. Faline alerga de-a lungul câmpiei, făcu un zigzag şi dispăru în desiş.

Când Bambi se întoarse brusc, încercând s-o urmeze, se auzi dintr-odată un foşnet furtunos din tufe şi Karus sări afară.
– Stai, strigă el.
Bambi nu înţelegea ce vrea să spună. Era prea ocupat cu Faline.
– Lasă-mă să trec, zise el repezit, n-am timp de tine!
– Cară-te de aici! se răsti Karus furios la el. Pleacă imediat! Altfel o să te gonesc până nu mai poţi respira! îţi interzic să alergi după Faline!
În Bambi începu să se trezească încetul cu încetul amintirea verii trecute, în care toţi îl goneau şi-1 hăitu-iau. Dintr-odată deveni furios şi, fără să scoată vreo vorbă, se năpusti asupra lui Karus, cu coarnele plecate.
 
Atacul fusese atât de violent, încât Karus trezise în iarbă, fără să-şi dea seama ce se întâmplă. Karus se ridică în picioare, dar nici nu-şi revenise bine, că o nouă lovitură îl ameţi complet.
– Bambi! strigă el, şi voia să mai strige o dată, Bambi…
Dar o a treia lovitură îl izbi în umăr, făcându-l să simtă o durere cumplită.
Karus sări într-o parte pentru a-l evita pe Bambi, care se pregătise pentru un nou atac. Dintr-o dată se simţea atât de slab şi în acelaşi timp îşi dădu seama că era vorba de viaţă sau moarte. Îl cuprinse spaima. Se pregătea să fugă să-şi salveze viaţa, fiindcă tăcerea lui Bambi îl făcu pe Karus să priceapă cât de furios şi de hotărât era Bambi să-1 omoare. Asta îl făcu să-şi piardă cumpătul. Karus se abătu de la drum şi, cu ultimele puteri, se năpusti în tufiş, fără să mai ştie încotro, sperând doar în milă şi salvare. Însă Bambi se opri brusc, lăsându-1 pe Karus în plata Domnului. Karus nici nu-şi dădu seama că Bambi nu-1 mai urmarea şi alerga prin tufe, tot înainte, cât îl ţineau picioarele.
Bambi se oprise, fiindcă auzise strigatul uşor al lui Faline. Ascultă strigătul ei care părea un strigăt de frică. Se întoarse imediat şi alergă înapoi spre câmpie.
Când ajunse pe câmpie, mai apucă să vadă cum Faline alerga spre desiş, urmată de Ronno.
-Ronno! strigă Bambi.
Nici nu-şi dăduse seama când îl strigase pe Ronno. Ronno, care nu putea alerga atât de repede din cauza piciorului de care şchiopăta, se opri.
– Ia uite, zise el batjocoritor, micuţul Bambi! Doreşti ceva de la mine?
– Doresc, zise Bambi liniştit, dar cu vocea schimbata, din cauza furiei care-1 cuprinsese, doresc să o laşi în pace pe Faline şi sa dispari imediat.
– Altceva nimic? zise Ronno pe acelaşi ton batjocoritor ca înainte. Ce băiat obraznic te-ai făcut… nici n-aş fi crezut.
– Ronno, zise Bambi încet, e spre binele tău. Dacă nu pleci imediat, o să-ţi doreşti să mai poţi merge pe propriile picioare, dar n-o să reuşeşti…
– Oho! strigă Ronno, nervos, aşa vorbeşti cu mine? Fiindcă şchiopătez? La urma urmei, acest lucru nici nu se observă. Sau crezi cumva că şi mie mi-e frică de tine, ca laşului de Karus. Te sfătuiesc să…
– Nu, Ronno, îl întrerupse Bambi, eu sunt cel care îţi va da un sfat. Pleacă! Vocea lui tremura: Mi-ai fost drag întotdeauna, Ronno. Te-am crezut foarte deştept şi te-am stimat mult, fiindcă eşti mult mai în vârstă ca mine. Îţi mai spun pentru ultima oară, pleacă de aici… nu mai am răbdare…!
– Destul de rău, zise Ronno dispreţuitor, că ai aşa puţină răbdare. Foarte rău pentru tine, micuţul meu. Dar, stai liniştit, o să termin repede cu tine. Nu VA  trebui să aştepţi prea mult. Sau ai uitat cumva de câte ori te-am alungat din faţa mea?
După această aducere-aminte, pentru Bambi nu mai exista oprire. Ca turbat, se aruncă asupra lui Ronno, care-1 aştepta cu coroana aplecată. Se auzi izbitura celor doua capete încornorate. Ronno stătea drept, mirându-se că Bambi nu se clintise deloc.
Atacul fulgerător îl surprinsese pe Ronno, care nu se aşteptase ca Bambi să-1 atace primul. Cu neplăcere, Ronno constată ce putere uriaşă are Bambi şi-şi dădu seama că va trebui să fie foarte atent. Cum stăteau aşa faţă în faţă, Ronno se gândi să-1 păcălească pe Bambi. Dintr-odată slăbi încleştarea, dându-se puţin la o parte, crezând că Bambi îşi va pierde echilibrul. Dar Bambi se ridică pe picioarele din spate şi cu forţă dublă se năpusti asupra lui Ronno, care nu mai apucase să ia poziţia de lupta. Se auzi o trosnitură ascuţită: unul din vârfurile coroanei lui Ronno se rupsese. Lui Ronno îi ieşeau scântei din ochi, îi vâjâ-iau urechile, iar fruntea de-abia şi-o mai simţea. In clipa imediat următoare o lovitură puternică îl izbi în umăr. Ronno nu mai avea aer, era prăbuşit la pământ, cu furiosul Bambi asupra lui.
– Dă-mi drumul, se văita Ronno.    
Bambi îl lovi fără oprire. Privirile lui scânteiau.
Nu părea deloc că-1 va ierta pe Ronno.
– Te rog… încetează, se milogi Ronno, ştii doar că şchiopătez… a fost o glumă… fie-ţi milă… tu nu înţelegi de glumă?
Bambi îi dădu drumul, fără să scoată o vorbă. Cu greu, Ronno se ridică în picioare. Sângera şi nu putea sta drept. Fără să scoată vreun sunet se furişă de acolo.
Bambi voia să intre în desiş s-o caute pe Faline. Atunci îşi făcu şi ea apariţia. Stătuse la marginea pădurii şi văzuse totul.
– A fost nemaipomenit, spuse ea râzând. Dar serios, şi mai mult în şoaptă, adăugă: Te iubesc.
Au rămas împreună de atunci şi au fost foarte fericiţi.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?