Cufărul zburător (II) de Hans Christian Andersen

0

– Să vii sâmbătă seara – a zis ea; sâmbătă seara, sultanul și sultana vin la mine la ceai. Au să fie foarte mândri ca mi-a cerut mâna dumnezeul turcilor; caută numai și învață bine o poveste frumoasă, pentru ca tatei și mamei le plac foarte mult poveștile; mama vrea să audă povești cu tâlc și cuviincioase, iar tata vrea să fie vesele.
– Bine, n-am să aduc alte daruri decât o poveste – a spus el și a plecat, dar înainte de plecare prințesa i-a dat o sabie împodobită cu bani de aur și de asta avea el nevoie.
Și-a luat zborul, si-a cumpărat un halat și după aceea s-a dus în pădure și acolo s-a apucat să născocească o poveste; până sâmbătă trebuia să fie gata și nu era chiar așa de ușor.
Sâmbătă seara povestea era gata. Sultanul, sultana și toata curtea erau la ceai la prințesă.Toți l-au întâmpinat cu prietenie.
Cufărul zburător- Nu vrei sa ne spui o poveste? – a spus sultana; dar una care sa fie cu tâlc.
– Dar să fie și cu haz – a zis sultanul.
– Da, da! – a răspuns el. Ascultati: era odată un mănunchi de chibrituri și chibriturile acestea erau foarte mândre de originea lor. Se făleau fiindcă se trăgeau dintr-un brad bătrân și înalt, din care fiecare din ele era o așchie.
Chibriturile ședeau pe masă între o scăpărătoare veche și-o tigaie tot veche de fier. Își aduceau aminte de tinerețe și povesteau țigaii:
„Când eram noi în copac, stăteam într-o creangă verde. Dimineața și seara beam ceai de diamant, adică rouă, toată ziua ne îmbăiam în soare, când era soare, și păsările ne spuneau povești. Vedeam că suntem bogate prin faptul că fagii și mestecenii și ceilalți copaci numai vara erau îmbrăcați și iarna erau goi, pe când familia noastră avea mijloace să se îmbrace în verde și vara, și iarna. Dar iată că într-o bună zi a venit un tăietor de lemne și Cufărul zburător familia noastră s-a împrăștiat în toate părțile. Trunchiul familiei a ajuns catarg pe o corabie mare, care dacă voia putea să facă și înconjurul lumii, ramurile celelalte s-au dus care încotro, iar noi avem acuma menirea să aprindem oamenilor lumina;de aceea noi, obraze subțiri, am ajuns să stăm la bucătărie.“

Citește și:   Fata din soc (IV) de Hans Christian Andersen

„Soarta mea s-a desfășurat altfel – a spus tigaia de fier lângă care ședeau chibriturile. De la început, de când am venit pe lume, am fost de o mulțime de ori curățită și încălzită; eu fac treaba cu temei și sunt la loc de cinste aici în casă.

Singura mea bucurie este să șed după masă la locul meu, curată și frecată, și să schimb vorbe înțelepte cu tovarășele mele. Afară de căldarea de apă, care se duce câteodată în curte și se întoarce, toți câți suntem aici stăm mereu în casă.

Numai coșnița ne aduce noutăți și trebuie să spun că vorbește cu prea multă îndrăzneală despre cele ce se petrec afară.

Deunăzi, o oală bătrână s-a speriat așa de tare de ceea ce vorbea coșnița, că a căzut de la locul ei și s-a spart; era o femeie așezată și cu păreri sănătoase, asta pot să v-o spun.“

Va urma…

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?