Cufărul zburător (IV) de Hans Christian Andersen

0

Bucătăreasa a luat chibriturile și a făcut focul. Cum s-au mai aprins toate și cum au mai ars! Și se gândeau: „Acuma poate oricine să vadă că noi suntem mai de preț decât toate celelalte. Uite cum strălucim și ce lumină dăm!“ Dar repede-repede au ars și n-a mai rămas nimic din ele.

– Frumoasă poveste – a spus sultana. Parcă aș fi fost și eu în bucătărie cu chibriturile. Da, acuma poți s-o iei pe fiica noastră de soție. – Da, da! – a spus sultanul – luni te-nsori cu fiica noastră.

Îl tutuiau acum, fiindcă curând avea să facă parte din familie.

Cu o zi înainte de nuntă, seara, a fost iluminație în tot orașul. S-au împărțit pesmeți și covrigi și copiii pe stradă șuierau din degete și era minunat de frumos.

„Trebuie să fac și eu ceva” – s-a gândit feciorul de negustor și a cumpărat rachete, pocnitori și artificii, le-a pus cu el în cufăr și și-a luat zborul.

Citește și:
Zana si pamanteanul

Era o zarvă cumplită! Toți turcii țopăiau și jucau de le săreau papucii până peste cap; asemenea minunație cum era cufărul zburător nu mai văzuseră niciodată. Acuma vedeau și ei că într-adevăr dumnezeul cel turcesc avea s-o ia pe fata sultanului.

Feciorul de negustor s-a întors cu cufărul în pădure și pe urmă ce și-a spus el: „Hai să mă duc prin oraș, să văd ce spune lumea“. Nu-i de mirare deloc că era curios să afle.

Câte și mai câte nu spuneau oamenii! Fiecare văzuse în felul lui, dar tuturor li se păruse frumos ce văzuseră.

– Am văzut pe dumnezeul turcilor – zicea unul – ochii îi străluceau ca niște stele și barba lui e ca o spumă.

– Zbura îmbrăcat cu o mantie de foc – zicea altul. Și pe pulpanele mantiei ședeau îngeri.

Minunate lucruri mai spuneau oamenii și a doua zi avea să fie nunta.

Feciorul de negustor s-a dus iar în padure, ca să se bage în cufăr, dar când a ajuns în pădure, ia cufărul de unde nu-i!

Citește și:
Privighetoarea, de H. Ch. Andersen

Cufărul arsese tot. Se aprinsese de la niște artificii și nu mai rămăsese din el decât scrum. Acum feciorul de negustor nu mai putea să zboare și nu se mai putea duce la fata sultanului.

Ea l-a așteptat pe acoperiș toata ziua. L-o mai fi așteptând și acuma, dar el cutreieră lumea și spune povești; poveștile lui însă nu mai sunt așa de frumoase ca aceea cu chibriturile pe care a spus-o când era dumnezeul turcilor.


Lasă un comentariu