Klaus cel mic și Klaus cel mare (V) de Hans Christian Andersen

0

Și așa, Klaus cel mic a căpătat o baniță de bani și hangiul a îngropat-o pe babă și a spus tuturora că e bunică-sa.

Klaus cel mic a dus banii acasă și-a trimis iar băiețașul la Klaus cel mare, să-l roage să-i dea o ulcică de măsurat banițe.

– Cum așa?, spuse Klaus cel mare; nu l-am omorât? Trebuie să mă duc să văd ce este.

Și s-a dus chiar el cu ulcica la Klaus cel mic.

– Da’ de unde ai toți banii ăștia?, a întrebat el holbând ochii de mirare când a văzut atâta bănet.

– Pe bunică-mea ai omorât-o, nu pe mine!, a spus Klaus cel mic. Am vândut-o și am luat pe ea o baniță de bani.

– Bune parale ai luat!, a spus Klaus cel mare. S-a dus degrabă acasă, a omorât-o pe bunică-sa, a pus-o în căruță, s-a dus la târg la spițerie și a întrebat pe spițer dacă nu cumpără un om mort.

– Cine-i mortul și de unde îl ai?, a întrebat spiþerul.

– E bunică-mea!, a spus Klaus cel mare. Am omorât-o ca s-o vând și să iau pe ea o banițã de bani.

– Pesemne că nu ești în toate mințile – a spus spițerul. Să nu mai spui una ca asta, că poți s-o pățești rău de tot.

Și spițerul i-a mai spus lui Klaus cel mare că e o nelegiuire ce-a fãcut, Că-i un ticălos și că are să fie pedepsit.

Klaus cel mare s-a speriat și a sărit drept în căruță, a dat bici cailor și a plecat acasă. Spiþerul și toți care erau pe-acolo au crezut că e nebun și de aceea l-au lăsat în pace.

„Ai să-mi plătești tu asta cu vârf și îndesat – a spus Klaus cel mare în gând lui Klaus cel mic; ai să vezi tu ce pățești!”

Cum a ajuns acasă, a luat un sac, cel mai mare pe care-l avea, s-a dus la Klaus cel mic și i-a spus:

– Iar ți-ai bătut joc de mine și m-ai păcălit; întâi mi-am omorât caii, pe urmă am omorât-o pe bunică-mea; asta numai din vina ta; da’ de acuma s-a isprăvit, n-ai să mă mai păcălești.

Și l-a luat pe Klaus cel mic de chică și l-a băgat în sac, l-a pus în spate și i-a spus:

– Acuma mă duc să te înec.

Până la râu era departe și Klaus cel mic nu era chiar așa de ușor. Drumul trecea pe lângă bisericã. S-auzea orga și oamenii care cântau în cor. Klaus cel mare s-a oprit și a pus jos, lângă ușa bisericii, sacul cu Klaus cel mic, gândindu-se că ar fi bine să intre în biserică, s-asculte puțin slujba și după aceea să plece mai departe; Klaus cel mic nu putea să iasă din sac și toată lumea era la biserică. Klaus cel mare a lăsat sacul la ușă și a intrat.

– Ah! Doamne, doamne!, ofta în sac Klaus cel mic și se tot sucea și învârtea, dar nu putea să dezlege sacul. În vremea asta iată că trece pe acolo un văcar bătrân cu părul alb și cu un toiag în mână, și care mâna din urmă o cireadă de vite; vitele dădură peste sacul în care era Klaus cel mic și îl împinseră.

– Vai! Doamne, a oftat Klaus cel mic; așa de tânăr și trebuie să mă duc pe lumea cealaltă!

– Și eu așa de bătrân! – a spus văcarul – și tot nu mai ajung să mă duc!

– Dezleagă sacul – a strigat Klaus cel mic. Bagă-te în locul meu și ajungi repede pe lumea cealaltă.

– Cum să nu, bucuros – a spus văcarul. A dezlegat sacul și Klaus cel mic a ieșit repede din sac.

– Vezi de cireadă!, a spus moșneagul, apoi s-a băgat în sac, iar Klaus cel mic a legat sacul și a plecat cu cireada.

Va continua…


Lasă un comentariu