Lupul şi veveriţa, de Lev Tolstoi

1

Sărind în joacă de pe o creangă pe alta, veveriţa căzu drept pe spinarea unui lup adormit. Lupul sări în picioare şi vru s-o mănânce. Veveriţa se rugă:
– Lasă-mă, lupule, să plec.
Lupul îi spuse:
– Bine, am să te las, dar numai cu condiţia să-mi spui de ce voi, veveriţele, sunteţi atât de vesele. În timp ce pe mine mă încolţeşte necontenit urâtul, de câte ori mă uit la voi, vă văd zburând şi zbenguindu-vă prin crengile de sus ale copacilor.
Veveriţa îi răspunde:
– Mai întăi lasă-mă să mă urc în copac, iar de acolo ţi-oi spune, căci aici mi-i frică de tine.
Lupul o lăsă, iar veveriţa se căţără în copac şi de acolo îi spuse:
– Urâtul te încolţeşte fiindcă eşti rău. Răutatea îţi mistuie inima. Pe când noi suntem vesele fiindcă suntem bune şi rău nu facem nimănui.


Un comentariu

  1. Claudia Sanfir pe

    Eu am cerut ce fel de text este narativ, literar nonliterar! 😠😡😠😠😠😡😡😡😡😡😠😡🧟‍♀️🧟‍♀️😡😡😡😡😡😡

     (1)
     (2)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?