Mierla Mirela învaţă cum să nu se necăjească

0

Doamna Mierlă ciripea necăjită de una singură, în timp ce stătea aşezată pe cuibul ei, încălzindu-şi ouăle. Era foarte mândră mai ales de două dintre ele, fiindcă erau lucioase, frumoase la privit şi minunate de şezut pe ele. Al treilea ou era chiar obişnuit – mic, uşor asimetric şi arătând de-a dreptul banal. Doamna Mierlă abia dacă băgă de seamă că era şi el pe acolo.

Într-o bună zi, puii Doamnei Mierle ieşiră din ouă. Din ouăle mari ieşiră doi fii splendizi, pe care îi numi Tiberiu şi Claudiu, iar din oul mic ieşi o fiică ştearsă, pe care o numi Mirela.

”Doi din trei nu-i rău”, ciripi Doamna Mierlă bucuroasă.
Apoi, ea îşi petrecu tot timpul şi energia învăţându-i pe copiii ei toate cele necesare pentru a supravieţui în lume. I-a învăţat cum se construieşte un cuib, cum se culeg seminţele de floarea soarelui, cum să îşi ia zborul, cum să aterizeze fără să îşi deranjeze penele, cum să sâcâie pisicile, regulile de bază ale curăţeniei pentru o mierlă şi multe altele.
”Vai, dar ce repede învăţaţi voi doi,” ciripi Doamna Mierlă mândră către fiii ei. Tu va trebui să munceşti mai mult, Mirela, dacă vrei să ţii pasul cu fraţii tăi. ”
”Eu sunt întotdeauna la distanţă de o pană în spatele fraţilor mei” suspină Mirela. ”Şi ei îmi fac viaţa şi mai grea prin faptul că se fac tovarăşi şi râd împreună de mine. Când mama mă dojeneşte, iar Tiberiu şi Claudiu îşi bat joc de mine, devin aşa de furioasă şi sunt aşa de tristă pentru că nu reuşesc să învăţ ca ei, încât lucrurile îmi ies şi mai rău!”
”Tu eşti singura mierlă din câte cunosc, care cântă fals”, se plânse Doamna Mierlă . ”Nu ştiu ce să mă fac cu tine!”  ”Mirela nu ştie să cânte! Mirela nu ştie să cânte!” ciripiră Tiberiu şi Claudiu. Iar Mirela se simţi pe zi ce trece tot mai abătută.
”Chiar că o să devin o mierlă foarte proastă! Iar mama, Tiberiu şi Claudiu se poartă cu mine aşa de urât! Dar dacă le vorbesc despre asta, nu fac decât să râdă de mine şi să mă critice în continuare”, suspină Mirela. ”Iar supărarea mea mă împiedică tot mai mult să-mi îndeplinesc îndatoririle de mierlă.”

Într-o seară, în loc să îşi facă temele (adică să caute prin împrejurimi mâncare pentru păsări), Mirela stătea într-un arţar amărâtă.
”Ce nefericire să fiu o mierlă neîndemânatică şi care cântă fals! Niciodată nu o să fiu mai bună de atât, iar familia mea nu o să mă iubească şi nu o să mă aprecieze niciodată. Ar fi poate mai bine să mă las mâncată de o pisică…” ciripi Mirela cutremurată.

”Ce cântec ciudat cânţi! Pe ăsta nu l-am auzit până acum,” ciripi o voce de pe o creangă din spatele său. ”Crezi că va deveni un şlagăr?”
Mirela se uită în sus şi văzu o vrabie pătată cu ochi strălucitori. ”Cred că glumeşti!”, răspunse Mirela. ”Nimic din ceea ce fac eu vreodată nu reuşeşte. Parcă nu aş fi bună de nimic.”
”Păcat că vorbeşti aşa!” spuse vrabia. ”Mie nu mi se pare că arăţi aşa rău, chiar şi pentru o mierlă.”
”Spui asta fiindcă nu mă cunoşti!” suspină Mirela. ”Nimeni din cei care mă cunosc nu mă place- nici măcar propria famile!”
”Păi mie mi se pare că eşti prea severă cu tine însăţi. Asta nu te ajută cu nimic să devii o mierlă mai bună” spuse vrabia. ”Pun pariu că ai o mulţime de sentimente neplăcute, care fac ca îndeplinirea sarcinilor tale de mierlă să fie şi mai grea- e dificil să gândeşti clar atunci când eşti încărcată cu emoţii negative.”
”Ai dreptate!”ciripi Mirela. ”E greu să zbori în înaltul cerului când te simţi pe pământ. Însă ce aş putea să fac?”
”În primul rând este important să înţelegi de unde îţi vin acele sentimente dureroase. Doar după aceea putem încerca să le îndepărtăm. Urmează-mă…”, spuse vrabia, înălţându-se spre cereul peste care cobora înserarea. ”Vreau să te prezint unor păsări care pot să te ajute să descoperi de unde vin acele sentimente.”

Mierla zbură după vrabie până la un vişin şi se aşeză pe o creangă lângă ea.
”Cine este el?” întrebă mierla arătând cu aripa înspre o pasăre care stătea în vişinul învecinat.
”Acela este Baronul de Gaiţă Albastră. Ascultă ce are de spus despre asta,” zise vrabia.
”Nu mai suport!” se văita Baronul de Gaiţă Albastră. ”Păsările acelea nu ar trebui să mă trateze aşa! Ar trebui să mă respecte pentru faptul că sunt un domn atât de stilat. Ar trebui pedepsite pentru că se poartă urât cu mine. Cred că o să mă duc şi o să le mănânc un ou”, şuieră Baronul, lingându-se pe cioc. ”O să-i învăţ eu minte să se mai pună cu mine”, mormăi el în timp ce îşi luă zborul.
”Ce crezi că simţea baronul?” întrebă vrabia.
”Voebea exact ca mine atunci când sunt furioasă”, ciripi Mierla. ”Pun pariu că era furios.”
”Acum ascultă-l pe tipul acela care este sub noi, pe pământ. ”El e Gelu, Porumbelul plângăcios”, spuse Vrabia.
”Săracul de mine”, suspină Gelu.”Nu sunt în stare să fac nimic ca lumea. Pur şi simplu nu sunt bun de nimic şi niciodată nu o să fiu mai bun de atât. Sunt un porumbel prost şi nepriceput şi nu văd cale de ieşire din asta” Gelu continua să şadă şi să gângurească doar pentru sine.
”Arată exact ca mine atunci când mă simt deprimată”, spuse Mirela.
…………………………………………………………………….
” … încearcă să te gândeşti doar la prezent şi nu te gândi că ceva rău ţi se va întâmpla în viitor”, continuă vrabia.
”Ce bine!” strigă Mirela, ”Cred că am învăţat ceva foarte important. Când am un sentiment care mă doare, pot să caut gândul dăunător care l-a provocat şi pot să îl schimb într-un gând care să îl ajute. De acum în colo nu trebuie să-mi las sentimentele să mă necăjească. Până la urmă, poate nici nu sunt atât de proastă precum credeam!”

”Iar pe măsură ce înveţi să te necăjeşti pe tine însăţi mai puţin”, zise vrabia, ”îţi vei da seama că poţi să te gândeşti mai clar la cum ai putea să rezolvi alte probleme şi la cum să îţi îndeplineşti mai bine datoria de mierlă.”
”Aşa că, deşi penele mele nu vor fi niciodată la fel de roşii precum cele ale fraţilor mei, iar ciripitul meu nu va fi niciodată la fel de încântător, şi chiar dacă mama s-ar putea să nu mă aprecieze niciodată la fel de mult ca pe ei, nu trebuie să fiu nefericită, mai ales că eu am ceva ce ei nu au. Căci eu am acum cunoştinţele necesare pentru a crea sentimente mai bune şi ştiu cum să îmi rezolv problemele, iar prin asta pot, într-adevăr, să fiu la înălţime! Îţi mulţumesc, vrabie!”

Vrabia începuse deja să caşte somnoroasă, deoarece noaptea se aşternuse încet peste grădină, ca o pătură groasă şi întunecoasă. Mierla începu să cânte încetişor.
”Voi reuşi să transform viaţa în ceva mai bun, indiferent ce se va întâmpla”, decise Mirela, în timp ce zbura liniştită spre casă.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?