Ciuboțelele ogarului (I) de Călin Gruia

0

De unde avea iepurele doi galbeni nici eu nu știu.

Dar povestea spune că, într-o toamnă, el pornise spre un iarmaroc vestit. De mult se gândea iepurele că i-ar sta bine cu o pălărie albă cu pană de păun și cu o scurteică verde, dar nu pentru asta se grăbea el spre iarmaroc, ci ca să-și cumpere ceva pentru încălțat că era desculț.  Începuseră ploile de toamnă, vântul împrăștia frunzele pe poteci și frigul prinse să-l strângă de picioare. De aceea, își înfundă pălăria veche peste urechi, își strânse zăbunul pe trup și iuți pasul ca să ajungă mai repede la iarmaroc.

Și cum mergea Iepurele, uitându-se când în dreapta, când în stânga, ciulind urechile la orice foșnet, iată că mai spre seară se întâlni pe o potecă cu Ogarul… Ogarul era gras, îmbrăcat într-o șubă călduroasă și purta în picioare niște ciuboțele nou-nouțe. După ce-și dădură binețe, ca doi călători de treabă, o porniră împreună prin desișul pădurii.
Iepurelui i se scurgeau ochii după ciuboțelele ogarului, pentru că tare mai erau frumoase, iar lui îi era strașnic de frig la picioare…

-Cât ai dat pe încălțări? Întrebă sfios Iepurele.

-Doi galbeni, cât să dau! Îi răspunse fudul Ogarul.

-Mă duc și eu la iarmaroc-adaugă Iepurele-să-mi cumpăr ciuboțele.

-Păi tot acolo merg și eu, am treabă cu un negustor…Ciuboțele se găsesc câte vrei, numai bani să ai.

-Am doi galbeni, șopti Iepurele.

Ogarul nu spuse nimic, ci își răsuci vârful mustăților ca și cum lui nu i-ar fi păsat câți bani are Iepurele. Și au mers ei, au mers, până s-a întunecat de-a binelea. Drumul nu-l mai vedeau bine. O ploaie rece și deasă se abătu în calea lor, de-i dârdâiau bietului Iepure dinții de frig.

-Uite ce zic eu cumetre, vorbi Ogarul. Te văd desculț…și apoi e noapte ți frig…Mai ai și bani la dumneata…Bani am și eu și cine știe cu cine ne putem întâlni, că pădurea e plină de tâlhari.

Citește și:   Cinste şi omenie, de Petru Demetru Popescu

Iepurele ciuli urechile, își strânse mai tare zăbunul, ca să simtă banii ce-i avea într-un buzunăraș la piept..

-Și ce-i de făcut atunci? Întrebă el.

-Păi, de ce sunt pe lume hanuri? Pentru vreme de noapte, pentru adăpost. E pe aproape hanul Ursului. Eu zic să tragem la el, dormim și pornim mâine dimineață.

Poate până atunci mai stă și ploaia…

Iepurele nu are încotro și-l ascultă pe Ogar.

Scuturându-și luleaua de ușa hanului, Moș Martin îi primi bucuros.

-Ce vreme rea! Nu te-ar lăsa inima să lași pe cineva afară. Hei, și dumneata mai ești și desculț… Treci colea lângă foc de-ți mai încălzește picioarele.

Iepurele se apropie zgribulit de vatră.

Va urma…

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?