Găinușa cea moțată (I) de Călin Gruia

0

Cocoșelul pintenat zise într-o bună zi  găinușe moțate:

-Cred că în pădure s-au copt nucile. Hai și noi acolo să ne săturăm. Că dacă nu mergem acum are să le strângă veveriță pe toate.

-Merg bucuroasă, răspunde găinușa moțată, care era dornică de plimbare.

Și au ieșit din ogradă frumușel, au trecut prin câmpie, apoi au urcat dealul și au ajuns la pădure.. Ziua era tare frumoasă și nucile tare bune, de-au stat acolo până-n seară. La plecare, găinușa moțată, deodată, tam nesam, îi spune cocoșelului:

-Eu nu merg acasă decât în trăsură!

-De unde să iau trăsură? întrebă cocoșelul.

-Treaba ta! Altfel rămân aici să mă mănânce vulpile.

Cocoșelul văzând că nu are încotro, se apucă de lucru.

Și cum era el isteț și priceput, făcu o trăsurică mică din crenguțe de alun, cu roțile din coji de nucă. Găinușa moțată se urcă repede în trăsurică și spune cocoșelului:

-Hai, înhamă-te mai repede că ne apucă noaptea pe aici.

-Deșteaptă-te mai ești, soro! De-aș că mă duc singur acasă, dar nici înhămat nu mă înham, răspunse cocoșelul tare supărat. Și așa începură a se certa. Și cum se certau ei de zor, numai iaca trece pe acolo o broască țestoasă.

Citește și:   Un oaspete neobişnuit, de Călin Gruia

-Ei, dar nu-i frumos ce faceți!

-Dar tu ce te amesteci, urâto, spuse găinușa. Broasca se făcu că nu aude și zise:

-Hai, urcă-te și tu, cocoșelului, în trăsurică și dacă vă împăcați, vă duc eu, că tot am treabă într-acolo. Și broasca se înhămă, iar trăsurica plecă duduind de-ți era mai mare dragul. Merseră ei ce merseră și se întâlniră cu un drumeț. Era Acul de Cusut. Venea de la un croitor se vede, și-l apucase noaptea pe drum.

-Luați-mă și pe mine în trăsurică- se rugă acul de Cusut. Că dacă se întunecă mai tare nu mai pot face un pas și mă pierd prin praf.

-Nu te luăm, nene, spuse găinușa, că mi-i frică să nu mă înțepi.

-Ba urcă-te, drumețule, spuse cocoșelul, că ești slab. Te văd eu că nu prinzi mult loc în trăsură. Acul de Cusut se urcă și trăsurica plecă mai departe. Și, întunecându-se de-a binelea, drumeții noștri se opriră la un han, că nu-i bine să mergi noaptea pe drum. Dar pentru că broasca țestoasă era grăbită îți luă rămas bun și porni spre un pârâu unde avea pesemne niscaiva treabă.

Citește și:   Ciuboțelele ogarului (III) de Călin Gruia

Va urma…


loading ads...
Distribuie:

Lasă un comentariu