Caietul – Curcubeu

Ca in fiecare an, toamna isi imprastie culorile peste oraselul linistit, asezat la poalele dealurilor, ca intr-un cuib protector.
Mircica, un baietel slabut, negricios, dar deosebit de vesel se indreapta spre scoala. In mers, rascoleste frunzele care deja s-au asternut pe alee si se gandeste ca el, Mircica, este deosebit de ceilalti copii. In primul rand, el vine singur la scoala, nu-l insoteste altcineva, ca pe ceilalti colegi ai lui. Este adevarat ca scoala este foarte aproape de casa, iar ochii mamei il urmaresc din balcon tot drumul.Al doilea motiv este mult mai important. Este in clasa cea mai grea! Da! Asa a zis si bunica, si mama, chiar si doamna invatatoare: clasa I este clasa cea mai grea si daca l-au dat la aceasta clasa inseamna ca au mare incredere in el!
Isi aminti apoi ca astazi este o zi deosebita. Vor scrie prima litera a alfabetului, asa ca, renunta la jocul cu frunzele si grabi pasii spre scoala.
Nici nu si-a dat seama cum a trecut prima ora: au cantat, s-au jucat, au despartit cuvintele in silabe…La fel si pauza, abia daca a avut timp sa schimbe cateva cuvinte cu colegul din spate, care incerca sa-i povesteasca despre un nou joc descoperit pe calculator.
In sfarsit, incepe ora a doua. Invatatoarea verifica daca toti copiii au pe banci tot ce le trebuie, apoi le explica din ce este formata litera „a” si cum se scrie. Le deseneaza o litera mare pe tabla, apoi, ca prin farmec o transforma intr-o floare, apoi intr-un gandacel. Copiii rad. Scrie aceeasi litera cu mana in aer si ii roaga si pe copii sa faca acelasi lucru.
Si joaca continua.
– Acum deschideti caietele.Veti gasi pe prima pagina modelul literei pe care o scriem astazi. Parca si vocea invatatoarei a devenit mai grava.
Mircica deschide caietul si priveste cu atentie litera model. Codita e usor de facut. Dar ovalul…a mai incercat si alta data. Ba e prea drept, ba prea aplecat, ori prea umflat, ori prea slabut. Incearca prima litera: codita, ovalul…dar bastonasul nu vrea sa se lege de ele, asa ca Mircica ingroasa spatiul ramas liber intre oval si bastonas. Priveste apoi si compara cu modelul scris de invatatoare. Nu prea seamana! Se mai uita inca o data, apoi fata i se lumineaza . A inteles unde e deosebirea: invatatoarea a scris cu cerneala rosie, de aceea literele ei sunt asa de frumoase! Asa ca, fericit de descoperirea facuta, isi scoate culorile care, ca intotdeauna sunt foarte bine ascutite, ia culoarea rosie si incepe sa scrie de zor. Nici nu simte cand invatatoarea a ajuns in dreptul lui.
-De ce ai scris cu rosu? intreaba aceasta mitata . Toti copiii ridica privirile din caiete si le atintesc asupra lui.
– Am vrut sa scriu ca dumneavoastra! raspunde copilul, mirat la randul lui ca invatatoarea nu intelege atata lucru. Acum privirile copiilor se indreapta spre invatatoare. Douazeci de perechi de ochi curiosi o privesc si asteapta cu sufletul la gura verdictul.

– Copii, spune invatatoarea, dupa ce terminati acest rand, scoateti cutia cu culori si scrieti fiecare rand cu ce culoare vreti voi. In clasa e un moment de deruta. Au inteles bine? Unii chiar, ca sa fie siguri mai intreaba inca o data. Apoi se linistesc si bucurosi isi scot culorile: rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet. Reincep scrierea cu mai multa tragere de inima.

Si, intr-adevar, parca si literele sunt mai vesele. Au si motiv: coditele, ovalele, bastonasele sunt aproape perfecte.

Orice preluare a acestui text  se va face numai cu acordul autoarei Constanta Niţescu. Dacă doriţi să contactaţi autoarea puteţi să o faceţi folosind formularul de pe pagina de utilizator Constanta Niţescu.