Povestea iepurasului curajos

10

La marginea campului, in apropierea gradinilor de legume, isi facuse adapost o iepuroaica cenusie, care adusese pe lume unsprezece iepurasi, toti frumosi, pufosi si…gustosi cum ar spune cumatra vulpe. Mama iepuroaica era foarte grijulie si-si invata odraslele in fiecare zi cate un siretlic pe care acestia sa-l poata folosi in caz de primejdie.Iepurasii erau ascultatori, rodeau tot ce gaseau, se jucau, faceau intreceri la alergare, ba chiar si tumbe stiau sa faca.

Dar cum se intampla in orice familie, unul dintre frati ii dadea mai mult de furca mamei iepuroaice. Acesta era foarte curios din fire si punea sute de intrebari: de ce sunt copacii verzi, de ce morcovul este dulce, de ce dimineata iarba este uda, de ce … de ce… de ce… Biata mama, incerca sa gaseasca raspunsurile potrivite, ca sa nu-si dezamageasca fiul, chiar daca uneori era obosita si cu gandul la alte griji. Mai tarziu iepurasul capata un obicei si mai ciudat: ii placea foarte mult sa citeasca. Cum se lumina de ziua deschidea o carte si pana seara o si termina, iar daca nu apuca sa o termine, citea la razele lunii. Afla astfel tot felul de lucruri interesante despre animalele padurii, despre oameni, despre iarna…

Intr-o zi iepurasul gasi o carte despre… iepurasi si nu mica ii fu mirarea sa afle ca toata lumea spune despre ei ca sunt fricosi, ca se sperie si de umbra lor, ca tremura tot timpul de frica. Tare se mai supara iepurasul! Cum adica? Leul era „regele animalelor”, vulpea era „vicleana”, lupul era „cel rau”, ursul era „cel puternic”, iar el era „fricosul”?

Din ziua aceea un gand nu-l mai parasi: va trebui sa faca ceva sa scape intreg neamul de aceasta rusine. Si va incepe cu numele sau. Nu va accepta sa se numeasca nici Codita-Scurta, nici Blanita-Cenusie, nici Urechi-Lungi, nici Pufosul… se va numi… „Nu Mi-e Teama De Nimic”. Si ca sa nu-si uite numele, il repeta tot timpul cu voce tare, astfel ca animalele padurii aflara repede despre el. Un iepuras curajos? Asta e o veste care merita sa o spui mai departe! Asa ca, ori de cate ori „Nu Mi-e Teama De Nimic” trecea pe cararea spre izvor capete curioase se iveau din tufisuri, dintre ramurile copacilor, din iarba inalta. Iepurasul nu stia ca ajunsese o celebritate, el nu dorea decat sa apere cu orice pret onoarea neamului sau.

Si iata ca intr-o zi in luminisul din mijlocul padurii, cu ochii sclipitori si adulmecand urmele, isi facu aparitia chiar lupul cel rau. Prima il zari o ciocanitoare, care se gandi ca ar fi bine sa-i dea de veste iepurasului si incepu sa-l strige cat o tinea gura:

– „Nu Mi-e Teama De Nimic”! „Nu Mi-e Teama De Nimic”!

Cotofana se gandi sa-i sara in ajutor si incepu si ea sa strige. La fel si veverita, si cioara, si brotacul, si ariciul, chiar si sarpele sasaia pe limba lui. Toate strigau cat puteau de tare numele iepurasului. Acesta auzise harmalaia si venea in salturi mari sa vada ce s-a intamplat. Lupului, speriat de atata galagie, i se paru ca vede venind spre el o aratare infricosatoare, cu doua coarne uriase, care striga cu glas tunator ca „Nu-i e Teama De Nimic”. Asa ca nu statu prea mult pe ganduri si o rupse la fuga. Iepurasul ar fi vrut sa-l urmareasca, dar… inima ii batea asa de tare…

Se opri in luminis in aplauzele locuitorilor padurii. Si pentru ca era un iepuras citit, le multumi sincer acestora pentru ajutor.

Nu stim daca iepurasul a mai infruntat vreodata lupul, dar stim foarte sigur ca de atunci „Nu Mi-e Teama De Nimic” si-a facut foarte multi prieteni pe care i-a ajutat mai ales cu sfaturi, dupa puterea mintii sale.

Orice preluare a acestui text  se va face numai cu acordul autoarei Constanta Niţescu. Dacă doriţi să contactaţi autoarea puteţi să o faceţi folosind formularul de pe pagina de utilizator Constanta Niţescu.


10 comentarii

Lasă un comentariu