Tapul şi lupul

1

Odată, o turmă de capre păştea la marginea unei păduri. Şi nu stiu cum se întâmpă că un ţap rămăsese mai în urmă.

Atunci dintr-un tufiş des ieşi un lup lihnit de foame. Lupul făcu ce făcu şi îl depărtă şi mai mult pe ţap de turmă. Ţapul a înţeles pericolul, şi-a dat seama că nu mai are scăpare, aşa că s-a oprit din alergat  şi a zis:

– Cumetre lup, ştiu că ai să mă mănânci, de aceea te rog să-mi îndeplineşti o ultimă dorinţă, ca să mor cu sufletul împăcat.

– Şi care e acea dorinţă? mârâi lupul.

– Uite care este: eu ştiu că tu cânţi foarte frumos. Cântă-mi un cântec, iar eu voi dansa.

Lupul mai întâi rămase mirat de aşa dorinţă. În acelaşi timp se bucură să afle că cineva îi aprecia vocea, aşa că începu să urle cum numai el ştia să o facă. Iar ţapul se puse pe jucat. Din ce tropăia ţapul mai tare, de aceea lupul urla cât îl ţineau puterile.

Aşa că, urletele lupului au ajuns până la urechile câinilor care păzeau turma. Aceştia au năvălit în salturi repezi să vadă ce se întâmplă. Cum i-a văzut, lupul cel lacom a luat-o la sănătoasa, afundându-se în adâncul pădurii.

Când se convise că urmăritorii au renunţat în a-l fugări, se opri lângă un pârâu şi-şi zise în sinea lui: ”Aşa-mi trebuie dacă fac lucruri care nu-mi stau în fire!!! Cine a mai pomenit lup lăutar? Acum or să râdă şi caprele de mine!”
Cât despre bietul ţap, parcă se născuse a doua oară. Şi chiar aşa şi era.

În viaţă să faci meşteşugul la care te pricepi cel mai bine.

Prelucrare după fabula Lupul şi ţapul

Orice preluare a acestui text  se va face numai cu acordul autoarei Constanta Niţescu. Dacă doriţi să contactaţi autoarea puteţi să o faceţi folosind formularul de pe pagina de utilizator Constanta Niţescu.

Citește și:   Căsuțe și cuiburi (Înlocuiște Locuitorii pădurii)- Țepeluș ariciul de T. Jianu

 

Un comentariu

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?