Tanu, de Elena Farago

4

Tanu i-un motan cuminte,
Şi-i atât de curat,
C-are voie să se culce
Chiar cu pernele din pat.

Ilenuţa îl iubeşte
Şi se joacă mult cu el,
Astăzi însă-i supărată,
Nu l-a mângâiat de fel!…

“Miau!”… o-mbie din fereastră,
Dar fetiţa stă pe loc:
– Taci, măi Tanule, că mie
Nu-mi mai vine să mă joc!…

– Ce-ai păţit?…
– Nimic, dar mama
Aşa aspru m-a certat!

– I-ai greşit ceva?
– De unde!…
Pentru că nu m-am spălat!…

– Ştii, fetiţa mea cuminte,
Iartă-mă că-ţi spun, dar eu,
Pentru asta, te-aş şi bate
Dac-ai fi copilul meu!

Dislike (6)
Distribuie:

4 comentarii

  1. aceasta poezie am invatat-o in clasa a doua,si de atunci pana acum inca nu m uitato pentru ca este si va fi poezia mea preferata,TANU
     (1)
     (0)

Lasă un comentariu