Fulgul indaratnic, de Elia David

0
A fost odată, în căsuţa unui nor, în care mama zăpadă albea hăinuţele tuturor copiilor ei mici, mulţi şi drăgălaşi, un fulg de nea oleacă mai îndărătnic.De fapt, nu era îndărătnic, ci doar foarte, foarte tulburat de gândul că, dacă o să apuce să facă un pas în afara căsuţei, nu o să poată să se mai întoarcă niciodată.
Fiindcă niciunul dintre fraţii săi, care chiuiau acuma prin văzduh, în straiele cele de sărbătoare, nu avea să revină acasă…

Mama zăpadă îi zicea mereu:
– Trebuie să-ţi dai drumul şi tu, dacă vrei să cunoşti bucuria de-a fi…

– Eu vreau să cunosc bucuria de a sta cu tine, răspundea atunci fulgul cel subţirel, pe care nimeni nu îl putea convinge că este extraordinar să ningi…

Dacă văzu că nu reşeşte deloc să-l trimită în viaţă, mama zăpadă se gândi să consulte vântul:
– Uite, vântule, copilul ăsta al meu îmi dă de furcă…

– Sau poate că are inimioara cam slabă… zise vântul, a cărui asprime dispărea subit când se întâlnea cu Zăpada.

– Bine, bine, şi cum să-l ajut? întrebă ea.
M-am gândit că poate mi-l iei dumneata într-o zi şi-l înveţi să se bucure de zbor.

Dar vântul nu se lăsă înduplecat, fiindcă bucuria nu se învaţă.
Şi nici alegerea nu o poate face altcineva în locul tău.

– Mai lasă-l, zise cu glas huruit, de parcă ar fi fumat toată viaţa ascuns prin hornuri.
Încă nu i-a venit vremea să ia viaţa în piept.

Şi ea îl mai lăsă o zi, două, trei, până când se apropie primăvara şi fulgul îi zise:

– Cred că acum a venit vremea să fiu fericit.

Deşi zăpada suferea după fiecare copil care o părăsea, totuşi bucuria de a-i vedea împliniţi în menirea lor era de o mie de ori mai mare.
Aşa că zise:

– Du-te fiul meu.
Să dea Domnul să aduci lumină în ochii cui te-o mai zări!

Citește și:   Palaria, de Elia David

– Mulţumesc, mamă! grăi fulgul.

Şi ieşi pe uşa căsuţei din nor, umplând singur întreg văzduhul…

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?