Lenea şi Prostia, de Elia David

0

Au fost odată două surori: Lenea și Prostia.  Nimic nu le plăcea din tot merită prețuit pe lume: nici Bucuria cea simplă, nici Frumusețea cea armonioasă, nici Respectul cel cuviincios, nici Munca cea plină de modestie.  Nici una, nici alta…

Ba, ȋmpotriva Muncii erau atȃt de ȋnverșunate, ȋncȃt ȋi puseră gȃnd rău.

Dar,  unde și cum să o alunge?   Munca era pretutindeni.   Oriunde era nevoie, ea ȋntindea grabnic o mȃnă de ajutor, fie naturii, fie oamenilor… Nu era loc sub soare pe care să nu-l poată preface  ȋntr-un colțișor de rai cum Lenea nu a ajuns să vadă vreodată, iar Prostia nici măcar nu și l-a imaginat.

Și, fiindcă nu se pricepeau deloc să ticluiască un plan, cele două surori răuvoitoare alergară la Viclenie:

-Surată, am dori să ne ajuți cȃt se poate de repede să scăpăm de această pacoste!

-Care pacoste, dragelor?

-Munca! răspunseră Lenea și Prostia ȋntr-un singur glas.

-Munca? rȃse Viclenia.  Cum așa?  Dar ce rău vă poate face vouă Munca?  Ori sunteți proaste amȃndouă, ori vă e prea lene să vă gȃndiți la folosele pe care le trageți fiecare de pe urma ei.  Dar, fie, o să vă ajut, ȋn schimbul unei frumușele sume de bani!

-Bani?  De unde bani?  Noi nu avem niciun ban! Noi nu producem nimic!

Citește și:   Veveriţa care îşi rodea unghiile, de Elia David

-Nu e treaba mea, vă descurcați voi cumva! răspunse Viclenia, cunoscȃndu-le bine pe amȃndouă.  Cu niciun chip nu le-ar fi făcut un serviciu ȋnainte de a-și vedea plata.

-Tu ești cea vicleană.  Tu să ne ȋnveți cum să facem rost de bănuți fără niciun efort! ȋndrăzni Lenea.

-Da, da, tu să ne ajuți să avem bani, dacă vrei să ți-i dăm! zise Prostia, mȃndră de ea.

Minunȃndu-se de atȃta obrăznicie, Viclenia găsi de cuviință că e mai bine să le servească o lecție celor două, decȃt să-i facă Muncii de petrecanie.

-Bine, uite, cum faceți!  Vă duceți pe rȃnd la Muncă acasă.  Și, cȃnd vedeți că se odihnește nițeluș, Lenea ȋi va spune așa:

-Vai, cȃt de multe lucruri ai mai putea face!  Dar tu nu știi să visezi ca mine!  Tu te mulțumești cu cȃt reușești să ȋnfăptuiești azi, dar visarea… visarea ȋți dă aripi… Ȋntr-o zi vei putea realiza cȃte nici nu gȃndești!  Ȋndrăznește, aruncă iute uneltele și lasă-ți mintea să zboare… Ea te va conduce către cele mai ȋnalte și mai nobile realizări, către cele mai frumoase cȃștiguri…

Apoi Viclenia se ȋntoarse către Prostie, ȋnvățȃnd-o cum să grăiască:

-O, Muncă, nu te-ai plictisit ȋncă?  Nu vezi că totul e ȋn zadar?  Ce faci azi, mȃine se strică.  Ce crești azi, mȃine moare.  Totul e inutil… Și mereu la fel… Nici măcar nu ești răsplătită pentru cȃt de mare ȋți este efortul.  Ai putea avea mai mult, mai ușor și mai repede, dacă i-ai pune, ca mine, pe cei proști să muncească!

Citește și:   Ce sunt cuvintele?

La ȋndemnul Vicleniei, cele două surori, mulțumite foarte de lecția ȋnvățată, se duseră la Muncă să o aplice.

Ȋnsă Munca, ȋn timpul ei de odihnă, după atȃta osteneala, ațipi de-a binelea, timp ȋn care Lenea crezu că visează la cele zise de ea… Iar după ce se trezi, fu așa de prinsă ȋn socotelile și rosturile treburilor ei, ȋncȃt Prostia crezu că meditează la ȋnțeleptele-i sfaturi…

Doar cȃnd se apucă de lucru, avură ele un junghi ȋn inimă…  Căci, iată, sosise vremea ca Munca să culeagă roadele faptelor, să-și ia plata pentru nădejde și s-o ȋmpartă tuturor, cu folos.

Obișnuite să-i ȋntoarcă mereu spatele și să nu recunoască ȋn ruptul capului că au greșit, mȃndrele surori nu primiră din darurile Muncii nimic…

Cȃt despre Viclenie, nu a fost răsplătită nici pȃnă astăzi de cele două cu altceva decȃt cu vorbe grele, pe care oricum nu a pus niciun preț.


loading ads...
Distribuie:

Lasă un comentariu