Melcul grijuliu, de Elia David

0

A fost odată un melc de oraș.  Ca toți frații săi, și acesta ȋși purta căsuța ȋn spinare, doar că avea mai multă grijă de ea.

După ce ploua, cȃnd frunzele erau mai curate, iar aerul mai parfumat, cu toții ieșeau de prin ascunzișuri, la plimbare pe marile bulevarde ale trotuarelor.

Melcul nostru, ȋnsă, ȋși purta cochilia prin locuri ferite, departe de tălpile oamenilor grăbiți și atȃt de neatenți la moluște.

Ȋntr-o zi, cum se deplasa el ȋncet pe sub cerul ȋnstelat, pe care, ȋnsă, nu-l putea vedea, iată că vine la el o steluță:

-Bună seara, prietene!

-Bună seara! răspunse el, neștiind dacă poate fi prieten cu o steluță, sau nu.

-Mergi să-ți cauți tovarășii?

-Merg!

-Trebuie să-ți spun ceva foarte trist! zise steluța, ȋn timp ce din ochișorii ei ȋntunecați picurară cȃțiva stropi de lumină.

-Știu, tovarășii mei de joacă și de drumeții nu mai sunt de găsit! se arătă ȋntristat melcul cel grijuliu.

Dar tu, pe cine cauți aici, pe pămȃnt?

-Eu, dragă melcușorule, la fel ca și frații tăi, nu am fost atentă și am căzut din cer.  Dar n-aveai cum să mă vezi, că tu nu privești ȋn sus.

Citește și:   Fulguleţ e pedepsit

-Nu privesc… și nu mă grăbesc.  Am o căsuță ȋn spinare  și o mare răspundere.

-Bine faci că porți grija locuinței tale.  Dar, nu te supăra, cui ȋi trebuie o căsuță de melc?

Melcul tăcu.  Știa că o căsuță a lui nu va avea cine știe ce căutare.  Cu toate acestea, o căra zi de zi, cu multă atenție, ca pe ceva de mare preț… Și toată viața sa de melc grijuliu și-o dedică acestui scop care ȋi fu pus ȋn spate de la ȋnceputurile cele de taină ale lumii.

Privindu-l cum tace și simțind că a cam ȋntrecut măsura, mica stea căzătoare ȋi făcu atunci o propunere curioasă:

-Uite, melcușorule, m-am gȃndit că ai putea să mă inviți și pe mine ȋn căsuța ta.  Eu, oricum nu mai am unde ȋnnopta.

-Cu bucurie! răspunse melcul, știind că avea o căsuță foarte curată și dichisită.

Ȋn noaptea aceea, dragi copii, pentru prima dată, ȋn pragul ușii sale, un melc privi cerul…

Și ȋnțelese că, după ce el nu va mai fi, de acolo, din inima aceleiași cochilii, o prietenă, o steluță căzătoare va avea grijă ca drumurile melcilor care au mai rămas pe pămȃnt să fie mereu luminate…

Citește și:   Miracol de Crăciun
Distribuie:

Lasă un comentariu