Muchi, de Elia David

0

A fost odată o familie de rozătoare simpatice, cu urechi lungi și nu chiar așa de pleoștite.
Locuința lor era la marginea pădurii, ȋntr-o căsuță bine ascunsă de privirile oamenilor.

Din cȃnd ȋn cȃnd, Muchi, mama iepurașilor Kuchi și Țuchi, ieșea din căsuță, străbătea tot cȃmpul cu cereale, toate grădinile cu verdețuri și se oprea, ciulind bine urechile, lȃngă zidul unei școli.  Acolo, ȋn școala aceea, Muchi ȋntȃlnise o ȋnvățătoare, care avea atȃt de mulți copii, ȋncȃt biata mamă a celor doi iepurași nu putea să priceapă cum ȋi educa pe toți și ȋncă foarte bine.

Ȋnvățătoarea și-a dat lesne seama că Muchi e tare necăjită din pricina urecheaților ei, așa că a hotărȃt să o ajute.  Ȋmpreună au pus la cale un plan care avea să dea rezultate, ȋnsă numai peste o vreme, după ce micuțele rozătoare  se vor fi convins de gustul dulce al morcovilor meritați pe deplin și de gustul din cale afară de amar al celorlalți.

Ȋn fiecare dimineață, pentru a ȋnvăța cum să-și pună planul ȋn aplicare, Muchi venea la școală, istovită, după ore de alergat desculță printre verze și salate, care nu erau nici pe departe mai ȋmbietoare decȃt pacea și buna ȋnțelegere din familia ei.   Kuchi și Țuchi, plini de neastȃmpăr, nu o puteau urma mai mult de cȃțiva metri, preocupați să se joace ori să roadă tot ce găseau de ros prin ȋmprejurimi.

Așa se face că, după zile ȋntregi de chin, Muchi reuși să afle și să se deprindă cu o tehnică nouă ȋn educarea răzgȃiaților și leneșilor ei copii, cărora nici la cele mai aspre amenințări nu li se mai zbȃrlea vreun fir din blăniță.  Cum frica era un cuvȃnt necunoscut pentru ei, iar recompensele nu ȋi interesau, dat fiind că oricum aveau cam tot ceea ce ȋși doresc  niște iepurași mofturoși, singura metodă rămăsese cea pe care Muchi avusese norocul să o ȋnvețe.

-Mama, nu mă pedepsești?  ajunsese Kuchi să o ȋntrebe nedumerită la capătul unor eforturi disperate de a scoate din fire.

Citește și:   Martinel

-Nu, draga mea, nu te pedepsesc! răspundea mama, păstrȃndu-și calmul.

– Uite, am mai făcut o trăznaie! sărea Țuchi, explicȃnd ce și cum, cu lux de amănunte, ca pentru a cȃștiga bătălia decisivă cu pacea din inima și zȃmbetul de pe chipul mamei sale.

-Te privește, dragul meu! ȋi răspundea Muchi, interesată sincer de transformarea ȋn bine a micuțelor făpturi.

Iepurașii erau uluiți.  Hotărȃră să ȋncerce și altfel.

-Dacă ȋmi fac lecțiile repede și corect, ce ȋmi dai? ȋntreba Kuchi, intuind că nu va mai primi, de data aceasta, nimic.

-Fă-ți lecțiile repede și bine și vei vedea! ȋi răspundea mama, fără a-i promite ceva din cele de altădată.

-Dar eu, pot să ies cu iepurașii pe cȃmp și să nu-mi strȃng jucăriile? căuta Kuchi să provoace un nou scandal pe aceeași temă ȋnvechită a ordinii la locul de joacă.

-Firește, ce te-ar putea reține? se arăta mama tot mai permisivă, spre surprinderea odraslelor cărora acum chiar că li se pleoștiseră urechile.

După cȃteva zile, ȋn care făcură doar ce au dorit, au incălcat toate regulile și au ȋncercat tot ce le-a stat ȋn putință pentru a o enerva pe Muchi, iepurașii se văzură nevoiți să o ȋntrebe:

-Mama, tu de ce nu ne mai pedepsești ca ȋnainte?

-Nu vă mai pedepsesc, micuții mei, din iubire pentru voi.  A fost nevoie să ȋnțeleg că vă pedepsesc destul…faptele voastre.

-Și de ce nu ne mai răsplătești cum ne răsplăteai?

-Pentru că ceea ce contează cu adevărat este mulțumirea voastră, nu a mea! Răsplata ascunsă pȃnă și ȋn cea mai mică faptă bună este mai mult decȃt orice v-aș putea oferi.

-Te iubim, mama!  Te rugăm să ne ierți! plȃnseră amȃndoi iepurașii, ȋnțelegȃnd cȃt de amară i-au făcut viața.

Apoi se duseră ȋn grădină, de unde se ȋnapoiară veseli cu doi morcovi foarte frumoși. Unul scos din pămȃnt  și unul desenat, după cum se pricepură fiecare.

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?