Tesatorul

0
A fost odată un păianjen care se puse pe ţesut o pânză dintr-un fir ca de borangic – subţire, subţire, cât să să te minunezi de aşa fineţe de lucrătură…
Nu era gâză să nu se oprească lângă pânza ţesătorului – ce se osteni îndeajuns ca să poată acum să-şi privească opera şi pe cei ce se minunau de ea…În sinea sa, păianjenul ştia foarte bine că orice lucru perfect este sortit destrămării, fiindcă ţesătorii ca el trebuiau să se depăşească mereu…
Pe de altă parte, lucru cunoscut de toţi, din asta trăia: din straiele fine la care râvneau toate muştele cu rochii ca din pânză de sac, ici colo cu străluciri de prost gust…

Şi cum muştele nu se lasă prea mult aşteptate, când vine vorba de a proba asemenea veşmânt străveziu, iată că sosi şi prima dintre ele, aflată în căutarea unei rochii de seară, pentru cel dintâi ospăţ la care i se păru că a fost invitată:

– Bună ziua, domnule Păianjen.
V-aţi întrecut în măiestrie de data asta! zise ea, deşi nu-şi aducea aminte să-i mai fi intrat prin atelier.

Citește și:   Clopotel cu trei petale

– Bună ziua, doamnă.
Recunosc, mi-a ieşit mai bine decât mă aşteptam…

– Aş putea proba? întrebă musca, în speranţa că o să fugă imediat, cu rochia pe trup.

– Da’ cum să nu, chiar vă rog! zise păianjenul, fără intenţii rele…
Bucuros că cineva îi apreciază arta…

Dacă i-ar fi fost foame, poate că ar fi lucrat la o pânză-capcană…
Dar nu îi era foame, nu îi mai era foame de când descoperise bucuria de a ţese pentru încântarea celor din jur.
Şi chiar şi musca asta hoaţă, care îşi tăinuia gândul, se număra printre făpturile ce-i răsplăteau, fiecare în felul ei, efortul de a crea pânze tot mai delicate…

– Da, cred că o s-o cumpăr! se hotărî musca să-l înşele.

Însă, până să-i spună păianjenul că i-o dăruieşte, fiindcă el este atât de dornic să creeze o alta, aceasta o şi sfâşie, în graba de a-şi lua, bine îmbrăcată, zborul…


Distribuie:

Lasă un comentariu