Veveriţa care îşi rodea unghiile, de Elia David

1

 A fost odată o familie de veveriţe.

Locuinţa lor era o scorbură destul de arătoasă pe dinăuntru: mici tablori pictate pe frunze de stejar împodobeau pereţii, iar, din loc în loc, atârnând de tavanul scorburii, felinare cioplite în ghindă aruncau blânde sclipiri de lumină.

În căsuţa aceasta trăia şi veveriţa care îşi rodea unghiile.
Era o veveriţă simpatică.
Ale cărei unghii, însă, se micşorau în mare si dureros secret.

-Unghiile veveriţelor este bine să fie oleacă mai lungi! îi ţinea mereu aceeasi lecţie bunica, dovadă că observase – sau nu? – ce făcuseră nişte dinţişori bine ascuţiţi.

-Da, bunico, unghiile veveriţelor este bine să fie… foarte lungi! răspundea nepoţica, în timp ce se lupta cu o alună rotundă, lucioasă… şi încăpăţânată. Se străduia de câteva zile, dar, fără unghii, nu putea deloc să o apuce, darămite să o ducă la gură!

-Dar ce tot faci tu, acolo, prinţeso? o întrebă tatăl, aruncându-i, pentru prima dată, o privire plină de dragoste peste filele mototolite ale unei cărţi cu poveşti.

-Mă joc! spuse ea; deşi stomacul îi gemea de foame, iar ochii îi plângeau după aluna… plină, plină, plină de miez!

-Bravo! răspunse părintele mândru; apoi îşi reluă lectura, înfăşurându-se, fără să-i fie frig, în coada stufoasă.

-Veve, hai să mă ajuti! o strigă, atunci, mama, de undeva din adâncul scorburii, unde se verificau zilnic proviziile pentru iarna cea lungă: ghinde, alune şi nuci…

Cu glas stins, aproape leşinată de foame, privindu-şi înlăcrimată degetele, veveriţa o rugă să aştepte… puţin.

Doar puţin.

Doar până se întâmplă o minune, şi o mică zână – care crede în această poveste – va face ca tuturor degetelor boante din lume să le crească unghiile din nou.


Un comentariu

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?