Grivei, de Emil Garleanu

75

E bătrân. Înţelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a şi îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nicio pereche de ochi. A slujit cu credinţă. Douăzeci de ani, vară şi iarnă, în curtea aceasta a trăit şi a păzit-o; în nopţile de toamnă, cu ploile repezi şi pătrunzătoare, în nopţile de iarnă, cu viforniţele năprasnice, el nu stătea în cuşca lui; suflând cu greu, încordându-şi muşchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colţurile grădinii şi, lătrând, dădea de ştire că nu e chip să te poţi apropia de casa stăpânului… Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoţul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simţise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creştetul capului. Şi altă dată… Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curţii!

Însă vremea trece; viaţa, cu ea. Şi-acuma îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la uşa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mişca. Şi-acum, în urmă, avea nişte dureri grozave. Urla. Şi mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalţi câni, când rămânea singur, numai el şi suferinţa lui, mai ales nopţile îl chinuia boala.

Citește și:
Pacala in satul lui, de Ioan Slavici

Şi urla. Mai întâi gemea, înăbuşit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca şi cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleştau fălcile, şi gemetele îi ieşeau mai tari, mai ascuţite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinţi, care îi lunecau pe bot şi parcă-l ardeau. Şi-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Şi dimineaţa, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcuşul lui de paie.

Şi toţi ai casei cari treceau pe lângă el îl blestemau. Toţi. Urletele lui le turbura liniştea nopţii, le curma somnul şi-i făcea să tresară speriaţi în pat. Iar unii credeau că prevesteşte ceva rău, că prevesteşte moartea cuiva. .El îi auzea vorbind, îi auzea şi-i înţelegea. Cu ochii blânzi, şterşi de boală, îi urmărea până ce se făceau nevăzuţi.
Înţelegea şi aştepta să-i vie ceasul.
Într-o dimineaţă şi-a zărit stăpânul de departe venind spre el, cu mâinile la spate, ţinând ceva ce sclipi la o întorsătură în bătaia soarelui. Pentru el venea. Atunci, în sufletul lui parcă a-ncercat nu o durere, ci o jale, o jale grozavă.

O jale adâncă pentru stăpânul pe care-1 văzuse copil, cu care se jucase, cu care mersese pe câmp, la picioarele căruia se culcase de atâtea ori să primească, supus, vergile ce i se cuveneau. Şi jalea aceasta parcă-i dădu puteri; se sculă şi, scheunând, plângând, se târî către stăpânul lui, se târî şi, când ajunse, îi linse picioarele, ca şi cum şi-ar fi luat rămas bun. Apoi închise ochii şi, încolăcit, aşteptă. Aşteptă mult. I se făcuse milă stăpânului?… Bubuitura nu curmă liniştea ogrăzii.

Citește și:
Filosoful, de Emil Gârleanu

Şi astăzi simţi că nu mai are mult. Şi parcă-i părea rău să închidă ochii în curtea în care trăise, în mijlocul lucrurilor de cari n-ar fi vrut niciodată să se despartă, subt privirile cari nu se mai îndreptau spre el prietenoase. Şi, deodată, o groază, o frică de locul acela în care suferise atâta îl cuprinse. Îşi adună toate puterile, apoi, ca şi cum cineva l-ar fi gonit din urmă, se depărta cât putu mai repede, ieşi din curte şi o luă pe drum, înspre pădure. Când ajunse în marginea ei, intră în cel dintâi tufiş şi, acolo, între crengile cari îi ascundeau vederea, îşi făcu culcuşul. Şi aşteptă. Spre seară, un fior îi zvârcoli trupul, apoi altul. Şi încă unul, cel de pe urmă. Şi-n clipa în care-şi dete sufletul, se ridică pe picioarele de dinainte şi, cu capul întors spre curte, urlă, ca şi cum şi-ar fi luat un rămas bun.
Şi urletului lui, scurt, de moarte, îi răspunse ecoul, pentru cea din urmă oară, ca un alt câne care-l chema din depărtări.


75 de comentarii

  1. Eu una la aceasta poveste am plans,este foarte trista dar in acelasi timp din pacate sunt si cazuri reale de acelasi fel.Va sfatuiesc sa cititi si Caprioara pe care tocmai o studiez la scoala.
     (18)
     (10)
  2. Eu una la aceasta poveste am plans,este foarte trista dar in acelasi timp din pacate sunt si cazuri reale de acelasi fel.Va sfatuiesc sa cititi si Caprioara pe care tocmai o studiez la scoala.
     (15)
     (6)
  3. bibire cristina pe
    eu am fostfoarte impreseonata! dar am si plans.Daca doamna nu ne dadea tene sa citim eu una ratam aceasta poveste! va pup cu dragoste din onesti
     (9)
     (10)
  4. Dardai Rebeca pe
    Aceasta e viata unui caine.Cainii vor sa-si apere stapanii si cum nu stia cine este acel"hot"....
    pacat ca nu ia fost mila stapanalui...:((:((
     (8)
     (1)
  5. povestea ma facut sa plang knd am citito shi am ajuns pe akoo unde zice k stapanul vine si i linge pe picoare.....am inceput sa plang shi am inchis krtea.:((e rau sa mori e rumoasa povestea dar in aceasi timp si trista:((
     (2)
     (22)
  6. da trista povestea....chiar ma impresionat...as vrea sa-l mangai eu,sa-l strig eu,si s-al iubesc tot eu...dar nu pot face nimic asa ca voi ramane cu poveste asta in mintea mea...
     (4)
     (9)
  7. e foarte frumoasa povestea am citito de 10 ori si de fiecare data plangeam in hohote si adevarul este ca e foarte trista povestea
     (4)
     (3)
  8. O poveste foarte frumoasa,insa,si foarte trista.Mi-a dat lacrimile.Mi-e mila de Grivei,insa,ce sa-i faci....Asa este povestea si nu o putem schimba.
     (2)
     (3)
  9. efoarte trista povestea aceasta,caci si eu am avut o catelusa pe nume Dolfita care a murit cand eu aveam 10 ani. Mam distrat mulkt cu ea si ...e greu fara ea!!!
     (1)
     (4)
  10. Este un text inspirat si foarte frumos dar , in acelasi timp si forte trist............S i eu am pierdut cea mai draga fiinta si stiu cum este sa pierzi pe cienva. Imi vine sa plang.Bravo!!!este un text mumos...:((
     (3)
     (1)
  11. Este o poveste foarte foarte trista !
    Am plans cand am citit-o !
    Daca nu ne punea doamna s-o ciim sigur n-o citeam!!
     (2)
     (2)
  12. povestea este foarte frumoasa dar foarte trista
    am plans o gramada de fiecare data cand am citito
    cel mai bun autor
     (2)
     (1)
  13. Este o poveste foarte foarte trista !
    Am plans cand am citit-o !
    Daca nu ne punea doamna s-o ciim sigur n-o citeam!!
     (8)
     (5)
  14. povestea este foarte frumoasa dar foarte trista
    am plans o gramada de fiecare data cand am citito
    cel mai bun autor
     (6)
     (3)
  15. citind textul grivei de emil garleanu am trait sentimente si stari de tristete si nostalgie deoarece nimeni nu-i mai tragea atentia acelui ciine care era batrin si neputincios ,care a slujit zi de zi timp de 20 de ani in aceeasi ograda,ciinele simtind ca i-a venit ceasul sa moara ,a plecat intr-un tufis cu capul intors spre casa...
     (8)
     (6)
  16. mi-e mi-a murit catelul ieri nu mai pot ce ma fac il iubeam mam atasat de el stiti cum e sa ai un animal si sa te atasezi de el si sa iti moara ma astepta cand veneam de la scoala .
    la calcat masina era facut praf am inceput sa plang dar asta e mi-e una mie dor de el il chema LEO.
     (5)
     (0)
    • Pacat ca saracu' a murit. Daca vedea comentariul tau sigur o rescria conform asteptarilor tale. Ratatule.

       (25)
       (2)
    • foarte frumoasa poveste dar iti vine sa plangi,mi-a parut rau de caine 🙁 🙁

       (6)
       (1)
    • Nu conteaza cine a redactato, ci continutul. Se vede ca tu,Anonim, nu ai lipsa de respect fata de o poveste atat de emotionanta si care iti cuprinde sufletul si inima. Respect pt. cine a redactato si pt. cine a stiut s-o aprecieze

       (5)
       (2)
  17. Am plâns la aceasta poveste.
    Mai ales cand stăpânul lui l-a lovit chiar dacă era pe moarte.
    Ce moarte cruda a avut!

     (4)
     (0)
  18. Această poveste mi-a transmis sentimente de tristețe deoarece săracul Grivei nu mai era băgat în seamă și era blestemat de ceilalți pentru că le strica somnul.Śi el e o vietate,e bătrân, mai ales
    atunci cineva trebuie să se îngrijească de el.

     (7)
     (0)
  19. Daca nu era doamna noastra de romana noi nu citeam aceasta lectie si nu mai vedeam ca nu trebuie sa dam in catei mi-a placut aceasa lectie vo recomand :*

     (2)
     (2)

Lasă un comentariu