Cainele si catelul, de Grigore Alexandrescu

3

„Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.”

Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
„Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei.”
– „Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?”
– „Dar ziceaţi…” – „Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.”
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.

Citește și:   Câinele lui Iacob, de Lev Tolstoi

3 comentarii

  1. grindei jessica pe
    pey...... nu gasesc asa de fain la fabula aceasta daca se poate ar trebui sa o schimbati ca sa fie ma pe seama citiorilor de ex. dak este cn si vrea sa povesteasca fabula aceasta ce va spune cuvant cu cuvant?
    nu inteleg cdc nu puteti avea un pic de idei!!! :D:D:D
     (0)
     (0)
  2. rill brenda edera pe
    as vrea sa povestesc aceasta ca am teza la rom si asta mio dato de invatat va rog spunetimi cum so povestesc
     (0)
     (2)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?