Cele trei capre, de Marcela Peneş

0

Moş Zafu şedea pe banca lui în grădină. Ana şi Sor aşteptau să le mai povestească ceva.

– Ce ne vei povesti, moşule? – întrebară copiii rugători.
– Povestea celor trei capre o ştiţi voi?
– Nu o ştim! Nu o ştim!
– E o poveste veche pe care mi-o spunea şi mie bunicul meu. Ascultaţi:

Erau odată trei capre, una mai mare, una mijlocie şi una mică. Şi porneau caprele în fiecare dimineaţă către deal, să pască iarbă verde. Ca să ajungă la locul de păscut, trebuia să treacă un pod. Sub podul acela trăia un lup bătrân-bătrân, ca mine de bătrân… Atâta era de bătrân lupul că-i curgea părul de pe el şi rămăsese aproape golaş, dar ochii lui tot mai ardeau ca jăratecul şi colţii lui erau mari cât degetele mele.

Şedea lupul sub pod şi aştepta să-i pice ceva în gură.
Dis de dimineaţă s-a auzit pe pod: Poc! Poc! Poc!
– Cine bocăneşte pe podul meu? strigă lupul de sub pod.
– Eu sunt, capra cea mică. Mă duc să pasc iarbă proaspătă de pe deal, zise ea cu glas subţire.
– Cum ai îndrăznit să treci pe podul meu? Am să te mănânc!
– Mă rog ţie, lupule, nu mă mânca, fiindcă sunt mică şi slabă. Mai aşteaptă puţin.

Citește și:   Marul, de Marcela Penes

Curând, după aceea, a trecut şi capra mijlocie: Poc! Poc! Poc!
– Cine bocăneşte pe podul meu? întrebă lupul.
– Eu, capra mijlocie. Mă duc să pasc iarbă proaspătă de pe deal.
– Cum ai îndrăznit să treci pe podul meu? Am să te mănânc! strigă lupul.
– Vai de mine şi de mine! De ce să mă mănânci? Lasa-mă că sunt slabă şi mică! Mai aşteaptă!
– Bine, atunci treci mai repede, până nu mă răzgândesc.
Şi aşa a scăpat şi capra mijlocie de gura lupului.

La urmă vine şi capra cea mare. Poc! Poc! Poc! Podul tremura şi trosnea sub picioarele ei, că era o capră mare şi grasă:
– Cine bocăneşte pe podul meu? întrebă lupul.
– Eu sunt, capra cea mare, răspunse aceasta cu glas gros.
– Pentru că ai îndrăznit să-mi calci podul şi să mă trezeşti din somn, am să te mănânc, zise lupul cu mânie.
– Vino, lupule, la mine, că te aştept!
A ieşit lupul de sub pod şi a început lupta cu capra. El credea că mai are putere şi se va speria capra de cum îl va zări. Dar de unde? Capra s-a repezit cu coarnele în el de l-a lăsat lungit la pământ.
– Dar nu l-a omorât chiar de tot, adăugă Sor, căruia nu-i plăcea să moară animalele, fie ele chiar şi sălbatice, aşa cum este lupul.
– Ei bine, nu l-a omorât, dar l-a speriat aşa de tare, încât, din ziua aceea, caprele treceau liniştite pe podul lupului. Şi numai ce auzeac! Poc! Poc! că se şi vâra în culcuşul său, de frica acelor capre.

Citește și:   Uliul si puii, de Marcela Penes

Aşa a murit lupul de bătrâneţe şi caprele la fel, sau poate mai trăiesc, povestind nepoţeilor cum au speriat ele lupul:
Poc! Poc! Poc!
Stai pe loc!
De ieşi, lupe, din culcuş,
Te-om lua în coarne acuş!


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?