Mar, de Marin Sorescu ( Unde fugim de-acasa? )

6

Ştiţi că zânele frumoase, când vor, pot să-şi ascundă patul, oglinda, tot palatul într-un măr. Spun două-trei cuvinte şi, cât ţi-i castelul lor de mare, dă buzna în măr cu coarnele turnurilor înainte.
Eu am dat de un măr fermecat, în care te poţi plimba în lung şi-n lat. Toată lumea a-ncăput aici, colorată ca pentru pitici. Izvoarele şi fluviile, pe care le avem, se află-n el, făcute ghem. Tragi de o aţă mai albastră şi, când colo, pe ea, vezi că scrie „Dunărea”. Munţii se află şi ei la locul lor, spre cer ca un deget arătător.

Pot să vă spun în continuare că aceşti munţi s-au format prin evaporare.

Demult, de tot, în locul lor era un fel de ocean, mai adânc decât cel mai adânc lighean. Dar a bătut vântul, luând mereu valurile, până a făcut apa una cu pământul. Aşa au apărut aceşti munţi de stei, care sunt uscaţi dacă pui mâna pe ei.

Citește și:   Cunostinte peste cunostinte, de M. Sorescu

Unde voiam însă să ajung, pe drumul cel mai lung?

Munţii înalţi sunt foarte importanţi. Asta se şi vede, să se uite mai bine cine nu crede. Un urât stă lângă un pisc ameţitor, în care sună aurul ca banii într-un ulcior. Altul trage cu un cârlig dintr-o văgăună o blană de urs foarte bună. Şi mai departe, totul îşi are rostul lui, ce să vă mai spui.

Pietroaiele astea din jur arată cu vârf şi-ndesat că noi le-am fabricat. Facem din lâna stelelor bidinele, vopsim noaptea casele cu ele. Batem apa până scoatem din ea lumina, ca din lapte smântână. Soarele, care e de fier, zilnic rugineşte, şi rugina lui cade pe noi de ne-ncălzeşte. Noi o strângem în cearşafuri, umplem cu ele câmpul şi facem să crească mai repede grâul şi porumbul.

Priviţi acum la maşinile care zbârnâie mereu şi înţelegeţi ce vă spun eu: tehnica asta e foarte complicată, dar toată şmecheria stă într-o roată. Ea e tartorele, poţi face tot ce vrei cu ea, după cum se învârte aşa, ori altminterea.

Citește și:   La Gradina Zoologica, de Marin Sorescu

Iată, pot să încerc, dacă o-nvârt cu mâna, e cerc. Poţi să te joci pe lângă casă, până te strigă la masă.

Dacă încaleci pe ea, te duci fără să te opreşti până unde vrei să creşti. O aşezi culcată, – e moară, macină făina toată. îi pui deasupra o casă şi niscai aripi de carton, poţi să zbori cu ea la aerodrom. De-aia părinţii noştri, toţi, fumează şi fac roţi. Le leagă de copaci, de calea ferată, de vapoare, de şosele şi fac toate treburile cu ele.


6 comentarii

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?