Ciobanul cu ochi stralucitori

7

A fost odată un împărat, care strănuta mereu; şi-i plăcea să strănute. Dimineaţa, îndată ce se trezea din somn, strănuta. Strănuta şi după prânz, şi după cină. Ba, se întâmpla adeseori să strănute şi în timp ce dormea. De câte ori strănuta, cei din jurul lui ziceau în cor: „Să trăieşti, Măria Ta” !

Fiecare zicea aşa, pentru că împăratului îi făcea plăcere. Era pe deasupra puternic şi oamenii se temeau de el.
În ţara în care domnea acest împărat trăia un cioban cu ochi strălucitori ca stelele. De aceea toţi îl porecliseră Ciobanul cu ochi strălucitori.

Într-o zi împăratul pofti să mănânce papricaş din carne de oaie.
Ciobanul cu ochi strălucitori mână turma de oi la curtea împărătească, pentru ca împăratul să aleagă oaia care-i place. Tocmai când ciobanul era în faţa lui, împăratului îi veni să strănute. Strănută tare de tot, dar ciobanul nu spuse, după obiceiul statornicit, „să trăieşti, Măria Ta”. În zadar îl ameninţa împăratul să spună aşa. Ciobanul zicea că el nu va spune aceste vorbe, decât dacă împăratul îi dă ce-i va cere.
– Bine, ce ai vrea să-ţi dau? întrebă furios împăratul.
– Vreau să-mi dai pe fiica Măriei Tale de nevastă! răspunse ciobanul cu cel mai firesc glas din lume.
– Pe fiică-mea de nevastă!? se miră şi se supără foc împăratul.
– Dă-mi voie să mă mărit cu el! se auzi glăsciorul prinţesei, pentru că şi ei îi plăcea nespus de mult Ciobanul cu ochi strălucitori.

Scos din fire, împăratul porunci să fie aruncat în temniţă, pentru că s-a încumetat să ceară pe fiică-sa de nevastă. În temniţa aceea se afla un urs alb foarte rău. Împăratul credea că ursul o să-1 sfâşie îndată. Dar ursul se aşeză liniştit la picioarele ciobanului şi începu să-i lingă mâinile. Atunci ciobanul scoase fluierul de la brâu şi începu să cânte. Cânta din fluier, iar ursul juca după ritmul muzicii. Auzind muzică în temniţă, împăratul alergă într-un suflet acolo. Spre mirarea lui, constată că ciobanului nu i s-a întâmplat nimic.
– Vrei să-mi spui odată : „Să trăieşti, Măria Ta” !? întrebă împăratul.
– Zău, nu vreau, până când nu mi-o dai pe fiica Măriei Tale de nevastă ! răspunse ciobanul hotărât.

Înfuriat peste măsură, împăratul porunci să fie închis într-o cuşcă, împreună cu nişte arici sălbatici. Dar aricii se îmblânziră îndată ce văzură ochii strălucitori ai ciobanului. Ciobanul scoase atunci fluierul de la brâu şi aricii începură să joace până în zori.
A doua zi, când văzu că ciobanului nu i se întâmplase nimic, împăratul întrebă furios :
– Vrei să-mi spui, ori nu : „Să trăieşti, Măria Ta” ?
– Apoi, zău, nu vreau până când nu mi-o dai pe fiica Măriei Tale de nevastă !
– Aruncaţi-l în groapa cu coase! porunci împăratul. Ostaşii îl aruncară pe cioban într-o groapă cu coase ascuţite.

Citește și:   O mână de ajutor, poveste populara

Dar nici de data asta ciobanului nu i se întâmplă nimic, pentru că izbutise, cu ochii lui strălucitori, să scape de coasele ascuţite. A doua zi dimineaţa şedea pe marginea gropii şi cânta vesel din fluier.

Împăratul înţelese că nu poate ieşi cu el la capăt şi se gândi la altceva. Porunci slugilor să înhame doi cai aprigi. Se urcă apoi în trăsură şi-l luă şi pe cioban alături de el. Curând ajunseră într-o pădure de argint. Împăratul zise :
– Vezi pădurea aceasta de argint ?
– O văd ! răspunse ciobanul.
– Toată pădurea va fi a ta, dacă îmi spui : „Să trăieşti, Măria Ta” !
– Nu vreau să spun, răspunse ciobanul, până nu mi-o dai pe fiica Măriei Tale de nevastă.

Furios, împăratul dădu bici cailor. Curând ajunseră într-un oraş de aur. Împăratul zise :
– Spune-mi: „Să trăieşti, Măria Ta” ! şi oraşul acesta de aur va fi al tău.
– Nu, nu vreau! răspunse ciobanul, până când nu mi-o dai pe fiica Măriei Tale de nevastă.

Împăratul mână caii mai departe. Ajunseră lângă un lac cu diamante.
– Vezi lacul, acesta cu diamante? întrebă împăratul. Ciobanul dădu din cap, în semn ce-l vede.
– Lacul va fi al tău, numai să-mi spui: „Să trăieşti, Măria Ta”!
– Nu voi spune, zise ciobanul, până când nu mi-o dai pe fiica Măriei Tale de nevastă.

Ce putea să facă împăratul? îi dădu Ciobanului cu ochi strălucitori pe fiică-sa de nevastă. Era o cununie ca-n poveste, despre care s-a vorbit peste ţări şi mări. Mâncară la prânz carne friptă cu hrean. Din pricina asta, împăratul strănută atât de puternic, încât îi căzu coroana de pe cap.
– Să trăieşti, Măria Ta! zise cu glas tare cel dintâi ciobanul.

De atunci repeta mereu aceste cuvinte, ori de câte ori împăratul strănuta, fie cât de încet. Până la urmă, împăratul îl ruga pe cioban să înceteze cu aceste vorbe, că-i va da o jumătate de împărăţie.
Ciobanul cu ochi strălucitori primi jumătate de împărăţie. Numaidecât se încorona el şi nevastă-sa. De-atunci domnesc mereu, dacă nu cumva or fi murit.

 

7 comentarii

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?