Coronita de roua ( Povesti nemuritoare )

6

article_412.jpg
A fost odată un rege care nu avea decât o singură fată. Şi cum era doar una la părinţi, tatăl ei o răsfăţa fără margini, împlinindu-i toate poftele, care mai de care mai trăznite.Şi într-o bună dimineaţă, pe când se plimba în grădina palatului, rămase cu privirea asupra perlelor de rouă care pâlpâiau pe florile şi pe frunzele din jur.Îi veni o idee şi alergă într-un suflet la tatăl ei, cu gândul sa-i îndeplinească şi această dorinţă.:
-Tată, dă poruncă să mi se facă o coroniţă din picăturile de rouă. Sunt mai frumoase şi mai sclipitoare decât perlele adevărate.!

Tatăl ei, ştiind bine că asemenea ispravă nu se poate, încercă în fel şi chip să-i schimbe gândurile, dar fata atâta îl rugă şi atâta plânse, încât bietul se lăsă convins de ea şi dădu poruncă să i se facă prinţesei coroniţă din perle de rouă.

Au fost aduşi la palat cei mai pricepuţi giuvaiergii din ţinut şi cei mai năstruşnici. Şi la cerinţa priţesei, li s-a spus că cel care va izbuti va primi zece saci cu galbeni, iar cei ce nu vor fi în stare, după trei zile şi trei nopţi, o vor plăti cu capul.

Giuvaiergiii ascultară cele spuse şi în gând îşi rosteau rugăciunea cea din urmă. O jale şi o întristare adâncă domneau în tot regatul.

Giuvaiergiii se sfătuiră în ce chip ar putea să scape de năpastă. Cel mai bătn dintre ei grăi astfel:
-Eu vă scap de urgie! Fiţi pe pace şi duceţi-vă liniştiţi la casele voastre. Aveţi încredere în mintea mea, că a avut mai multe de judecat decât voi!

A treia zi de dimineaţă se duse să-i vorbească regelui:
-Prealuminate! Eu mă ofer să-i fac fetei tale o coroniţă de rouă, dar perlele de rouă să le iau din mâna ei.
Regele pricepu vorbele cu tâlc ale bătrânului giuvaiergiu şi se învoi, sperând ca astfel fata lui să devină mai înţeleaptă. Aşa că o chemă pe fată şi îi spuse dorinţa giuvaiergiului.

Auzind fata că i se face pe plac, nici nu judecă prea mult cererea bătrânului giuvaiergiu şi se arătă încântată. Ba chiar se grăbi să-l poftească, emoţionată, în grădină. Bătrânul o urmă, iar copila încercă să ia câteva picături de rouă de pe frunze, dar ele, cum era şi firesc, i se risipiră în palmă. Şi la fel se întâmpla şi cu altele, de câte ori încerca.

După o zadarnică strădanie, în care prinţesa încerca mereu, văzând cum se risipeau şi se pierdeau în palmă picăturile de rouă, se uită la giuvaiergiul cel bătrân şi apoi la tatăl ei şi, îmbujorată de ruşine se aruncă în braţele tatălui, făgăduindu-i că de acum în colo nu avea să-i mai ceară ceva exagerat.

Bătrânul luă galbenii de la rege, dăruiţi drept mulţumire pentru lecţia dată fetei lui, şi se grăbi să-i împartă cu ceilalţi giuvaiergii, cărora nu le venea să creadă că, pe lângă norocul de a fi scăpaţi de moarte, deveniseră şi înstăriţi.

Distribuie:

6 comentarii

  1. Popescu Andreea pe
    Este o poveste foarte frumoasa!De-aia trebuie sa intelegem ca nu trebuie sa fim rasfatati pentru ca in viata nu poti sa ai tot ce iti doresti.. Si parinti care au copii nu trebuie sa le dea tot ce vor numai lucruri care sunt necesare dar sigur pot face si exceptii dar nu multe..Si trebuie sa le explice copiilor ca nu pot sa le dea totul..
    Acest site este foarte bun deoarece este un site care ofera educatie si ajuta multi copii si oameni.:)
     (2)
     (0)
  2. Eu am intrat pe acest site doar pentru ca am avut tema de povestit "Coronita de roua", povestea este f buna si frumoasa dati LIKE daca sunteti de acord! 🙂

     (2)
     (0)

Lasă un comentariu