Frumoasa si bestia ( basm frantuzesc )

6

I.

Un negustor bogat, tată a trei băieţi şi trei fete, dintre care două îngâmfate, iar a treia Frumoasa, pe cât de frumoasă pe atât de înţeleaptă, pierdu deodată toată averea. Atunci plecă în lume pentru a-şi reface averea şi, pe o noapte furtunoasă, ajunse la un castel luminat dar unde, părea că nu locuieşte nimeni.

Deoarece ploaia şi zăpada îl udaseră până la piele, se apropie de foc şi îşi zise: „Stăpânul casei şi slujitorii săi vor veni în curând şi sigur îmi va ierta îndrăzneala”. Aşteptă o bună bucată de vreme, dar când bătu ora unsprezece nu mai putu să îndure foamea şi luă un pui pe care, tremurând, îl mancă pe nerăsuflate. Bău câteva pahare cu vin, se simţi mai îndrăzneţ şi începu să cutreiere încăperile neînchipuit de frumoase. La sfârşit, găsi o odaie cu un pat foarte bun şi fiind trecut de ora douăsprezece se hotărî să închidă uşa şi să se culce.

A doua zi se sculă către prânz şi fu surprins să găsească nu straiele lui, ci altele curate.
„Cu siguranţă, gândi el, palatul este al unei zâne căreia i-a fost milă de mine.” Privi pe fereastră şi nu mai văzu zăpadă, ci bolţi de flori care încântau ochii.

Se duse din nou în locul în care mâncase şi văzu o măsuţă pe care erau rânduite bucate îmbietoare.
„Îţi mulţumesc, bună zână, pentru că te-ai gândit la mine.” După ce se îndestulă, negustorul ieşi să-şi caute calul. În timp ce trecea pe sub bolta de trandafiri îşi aminti că Frumoasa îl rugase să-i aducă un trandafir. De aceea culese pentru ea unul.

II.

Deodată auzi un zgomot puternic şi văzu venind spre el o Bestie atât de înfiorătoare încât fu gata s-o ia la fugă.

– Eşti de-a dreptul nerecunoscător, zise Bestia cu un glas înfiorător. Ţi-am salvat viaţa găzduindu-te în castelul meu, iar tu, pentru a mă răsplăti, îmi furi trandafirii pe care-i iubesc mai mult decât orice pe lume. Vei plăti cu viaţa pentru asta.
Mai ai timp doar pentru o ultimă rugăciune.

Negustorul îşi împreună mâinile, se aruncă în genunchi în faţa Bestiei şi îi spuse:

-Îndurare, n-am crezut că te voi mânia atât când am cules un trandafir pentru fiica mea.

– Zici că ai fete? Bine. Te voi ierta dacă şi numai dacă una din fiicele tale vine de bunăvoie să moară în locul tău. Şi acum, du-te. Dacă niciuna din fetele tale nu vrea să vină, jură că te vei întoarce peste trei luni.

Negustorul nu avea de gând să-şi sacrifice vreuna dintre fiice, dar se gândi: „Cel puţin voi putea să le mai îmbrăţişez pentru ultima dată”. De aceea jură să se întoarcă, iar Bestia îi spuse că poate să plece când doreşte şi adăugă:

– Nu vreau să pleci de la mine cu mâna goală. Întoarce-te unde-ai dormit şi vei găsi acolo un cufăr gol pe care poţi să-l umpli cu tot ce-ţi va plăcea din palat.

Bestia plecă iar negustorul îşi zise: „Dacă tot trebuie să mor, măcar să las în urmă ceva avere”.
Şi-a umplut cufărul, cu bani de aur, a încălecat şi a plecat cu o mare tristeţe în suflet. Calul o apucă singur pe calea către casă şi negustorul ajunse degrabă la fiicele lui.

III.

Ajuns acasă, fiicele se strânseră în jurul lui, dar în loc să se bucure, negustorul începu să plângă. Ţinea în mână trandafirul pentru Frumoasa. I-1 dădu şi-i spuse:

– Frumoaso, ia acest trandafir, l-a costat mult pe bietul tău tată.

Apoi, povesti întâmplarea. Auzind acestea, fiicele mai mari au început a ţipa şi-au certat-o pe Frumoasa pentru că nu plângea deloc.

– Iată unde a dus îngâmfarea acestei creaturi! Ea n-a vrut rochii, nu, ea n-a vrut să ceară prea mult. Din pricina trandafirului, tata va muri şi ea nu dă o lacrimă!

– Dar asta n-ar folosi la nimic, zise Frumoasa. De ce-aş plânge moartea lui tata? Nici vorbă să moară. Dacă monstrul acceptă pe una dintre noi în schimbul vieţii tatălui nostru, eu voi fi aceea. Sunt fericită că-l pot salva pe tata şi astfel îi voi arăta dragostea mea.

– Ba nu, Frumoaso, spuseră fraţii ei, n-ai să mori! Vom merge să găsim monstrul şi de nu-l vom putea răpune vom muri sub loviturile lui.

– Nici să nu vă gândiţi la asta, copiii mei, zise negustorul. Puterea Bestiei este atât de mare, că nu pot spera s-o înfrângeţi. Sunt mişcat de bunătatea Frumoasei, dar nu vreau s-o trimit la moarte. Sunt bătrân, mai am puţin de trăit, dacă voi muri nu regret decât pierderea voastră.

-Te asigur, tată, că nu te vei întoarce la palat fără mine, zise Frumoasa. Nimic nu mă va împiedica să merg cu tine. Deşi sunt tânără, nu ţin prea mult la viaţa mea, mai bine să mor de mâna Bestiei decât să mor de durere pentru pierderea ta.

În zadar au încercat s-o facă să se răzgândească, Frumoasa ţinea cu tot dinadinsul să meargă la castel. Surorile se bucurau de plecarea Frumoasei care le stârnise ciuda prin purtarea ei.

IV.

Ajunsă la castel, Frumoasa este primită de Bestie care o cere în căsătorie. Frumoasa a refuzat, dar de-a lungul zilelor se împrieteneşte cu Bestia care se dovedeşte a fi o făptură plină de bunătate. Frumoasa cere voia Bestiei să se întoarcă acasă pentru câteva zile, dar rămâne mai mult decât a promis.

Frumoasa începu să-şi reproşeze mâhnirea pe care i-a provocat-o Bestiei pe care începuse să-l iubească. Începu să se plictisească fără Bestia.
În a zecea noapte, visă că era în grădina palatului şi c-o văzu pe Bestia întinsă pe iarbă, gata să moară şi reproşându-i întârzierea.

Frumoasa se trezi plângând. „Cât de rea pot fi faţă de Bestia care are atâta dragoste pentru mine. Ce vină are că este atât de urâtă? Are un suflet atât de bun şi asta înseamnă mai mult ca orice. De ce nu m-am căsătorit cu Bestia? Voi fi mai fericită cu Bestia decât sunt surorile mele cu soţii lor. Nu frumuseţea aduce fericirea, ci bunătatea, iar Bestia este plină de bunătate. Nu iubesc pe Bestia, dar o stimez, îi sunt recunoscătoare şi-i sunt prietenă. Dacă o voi face nefericită, nu-mi voi ierta toată viaţa nerecunoştinţa mea.”

Fata şi-a amintit de inelul magic dăruit de Bestia. Scos de pe deget şi pus pe masă, inelul avea puterea s-o ducă înapoi la castel. Frumoasa a pus inelul pe masă şi a adormit.

V.

A doua zi, când se trezi văzu cu bucurie că se află la palatul Bestiei. Se îmbrăcă în cea mai frumoasă rochie ca să-i placă Bestiei şi aşteptă cu nerăbdare să se facă seară. Degeaba bătu ora nouă, Bestia nu s-a arătat. Frumoasa s-a temut că Bestia murise. Alergă prin tot palatul strigând disperată. Căută peste tot şi, într-un târziu, îşi aminti de visul său. Alergă în grădină spre râu. Găsi pe Bestia fără cunoştinţă şi crezu că murise. Se aruncă asupra trupului simţind că inima Bestiei mai bătea încă. Bestia deschise ochii şi-i spuse:

– Ţi-ai uitat promisiunea! Mâhnirea de a te fi pierdut m-a făcut să-mi doresc moartea. Sunt fericit că te mai pot vedea o dată.

– Nu, nu vei muri, i-a zis Frumoasa. Vei trăi pentru a-mi fi soţ. Îţi ofer mâna şi inima mea. Credeam că-ţi sunt doar prietenă, dar durerea pe care-o simt mă face să cred că n-aş putea trăi fără tine.

Abia rosti Frumoasa aceste cuvinte, că a văzut castelul, strălucind de lumină. Muzica, torţele vesteau o mare bucurie. În următoarea clipă se întoarse către Bestia şi mare-i fu mirarea când văzu că Bestia a dispărut şi în locul ei apăru un prinţ frumos ca Soarele.
Prinţul i-a mulţumit Frumoasei că a rupt blestemul pe care-l aruncase asupra lui o Zână rea.
VI.

Deşi nu-şi putea crede ochilor văzându-l pe prinţ, fata nu se putu opri să întrebe unde a dispărut Bestia.

– Dar Bestia e chiar în faţa ta, zise prinţul. O zână rea m-a pedepsit pentru vina de-a alunga o cerşetoare ce-mi ceruse adăpost. Greu blestem a aruncat asupra mea. M-a făcut o bestie înfricoşătoare; mi-a dat cinci trandafiri, fiecare fiind un an din viaţa mea. Dacă n-aş fi învăţat să fiu bun şi să mă fac iubit, trandafirii s-ar fi uscat, iar eu aş fi rămas toată viaţa un monstru. Am deschis larg porţile castelului, am oferit adăpost tuturor, dar eu m-am retras în turnul castelului de unde n-am mai ieşit până la venirea tatălui tău. Numai tu ai fost fermecată de bunătatea mea, numai tu m-ai iubit! Pentru toate astea, fii aleasa mea!

Frumoasa fu uimită de spusele prinţului. Merseră împreună la castel unde, spre marea bucurie a fetei, îi aştepta întreaga ei familie.

– Frumoaso, spuse zâna cea bună, vino să-ţi primeşti răsplata. Ai ales virtutea în locul frumuseţii. Meriţi să ai şi frumuseţea şi bunătatea. Vei deveni regină şi nădăjduiesc ca tronul să nu-ţi distrugă virtuţile. Cât despre voi, zise Zâna surorilor, cunosc răutatea sufletului vostru. Pentru asta sunteţi pedepsite. De aici înainte veţi fi două stane de piatră, dar veţi avea mintea întreagă. Veţi sta la porţile palatului pedepsite să priviţi la fericirea Frumoasei. Nu veţi putea scăpa de pedeapsă decât atunci când vă veţi recunoaşte greşelile, dar mi-e teamă că veţi rămâne statui pentru totdeauna. Ne îndreptăm când suntem îngâmfaţi, mânioşi, leneşi sau lacomi, dar e o minune să se îndrepte sufletele rele şi invidioase.

În clipa următoare, cu bagheta ei magică, Zâna îi duse în regatul prinţului spre nespusa bucurie a supuşilor. Frumoasa şi alesul ei au trăit fericiţi ani nenumăraţi şi nimic nu le-a întunecat vreodată seninul vieţii.


6 comentarii

  1. cred ca aceste povesti vor ramane adanc in sufletul meu pentru ca ele miau incalzit copilaria,parintii din ziua de azi ia copiilor pe care ii au calculatoare in loc sa le cumpere o carte de povesti
     (2)
     (1)
  2. Buna!Am 11 ani si intru in cls. a cincea.Mi-a dat aceasta poveste sa o citesc in vacanta!Am mai auzit de povestea asta,dar niciodata nu am citit-o!Acum ca am citit-o,sunt foarte fericita fiindca a fost interesanta!Nu stiti daca povestea e mai lunga sau exista o carte?
     (0)
     (2)
  3. mai bagati si alte lucruri nu numai aaaaaaaaaaaaaaaaiiiiiiiiia uite niste exemple istoria personajelor si obiceiurile lor
    ??????????????//
     (0)
     (2)

Lasă un comentariu