Impăratul cel înţelept (autor necunoscut)

3

Se spune că trăia odată un împărat înţelept, care îşi iubea nespus de mult supuşii. El avea grijă ca fiecare locuitor al împărăţiei să fie răsplătit după ce şi cum făcea. Toţi erau mulţumiţi, iar când unul dintre supuşi greşea, împăratul nu-l pedepsea de prima oară; mai întâi îi dădea pilde înţelepte, din care omul avea ce învăţa, înţelegea că a greşit şi îşi cerea iertare. Atât de tare se ruşina de bunătatea împăratului, că niciodată nu mai greşea.

Dar iată că timpul trecea şi împăratul simţea că a venit vremea să lase tronul pe mâini tinere. Aşa că îşi chemă fiul şi îi spuse:
– Fiule, trebuie să te pregăteşti, pentru că în curând îmi vei lua locul.
– Sunt bucuros şi mândru de încrederea pe care o ai în mine, tată. Dar înainte de a-ţi lua locul aş dori să-mi spui care este secretul păcii, fericirii şi bogăţiei din împărăţie. Acest lucru numai tu îl cunoşti.
Împăratul l-a privit lung, apoi i-a răspuns:
– Vei afla cât de curând.

Citește și:
Ciobanul cu ochi stralucitori

Nu a trecut mult timp şi împăratul şi-a chemat fiul, spunându-i:
– Vino să îţi dezvălui secretul. Au pornit împreună prin castel şi s-au oprit în faţa unei uşi. Împăratul deschise uşa şi, ce îi fu dat fiului să vadă? În încăpere erau închişi niste oameni cărora li se aduceau din belşug bucate gustoase în vase mari. Fiecare avea vasul lui. Numai ca oamenii aveau legate de braţe nişte linguri cu cozile foarte lungi, astfel încât ei nu puteau să ducă mâncarea la gură. De aceea slăbiseră mult, erau galbeni la fată, strigau şi blestemau.
Fiul împăratului a rămas foarte mirat de cele vazute, mai ales că ştia despre tatăl său că este un om bun.
– De ce i-ai pedepsit, tată? întrebă băiatul.
– Nu eu i-am pedepsit, fiule, ei s-au pedepsit singuri.
– Cum aşa?
– Vei afla imediat!

Au plecat mai departe şi au deschis uşa altei încăperi. Acolo erau alţi oameni cu aceleaşi vase cu bucate alese, dar cu lingurile cu cozi uriaşe legate de mâini. Numai că aceştia erau graşi, veseli, vorbeau , râdeau, ca la petrecere. Băiatul rămase uimit. Foarte curios, întrebă:
– Cum de aceşti oameni sunt graşi şi veseli? Doar şi ei au mâinile legate…
– Foarte simplu, îi răspunse împăratul, aceşti oameni s-au hrănit unii pe alţii. Învaţă-ţi supuşii să se ajute unii pe alţii, să nu fie lacomi şi egoişti, fii tu însuţi un bun exemplu pentru ei şi veţi avea cu toţii un trai îmbelşugat şi liniştit.

Citește și:
O zi intunecata

3 comentarii

Lasă un comentariu