Liliacul înfumurat ( poveste daneză )

0

Odată, într-o toamnă foarte frumoasă, un liliac zbura de colo până colo, văitându-se de frig. Auzindu-l vulturul, de care se temeau şi ascultau toate păsările cerului, îl întrebă:

– Ce-i cu tine,  liliacule, de eşti atât de rebegit şi tremuri tot?

– Mi-e frig, nu vezi ce golaş sunt? Toate păsările sunt împodobite cu felurite pene, numai eu sunt aşa! îi răspunse liliacul amărât.

– Dar tu nu eşti pasăre… cu toate acestea o să încercăm să te ajutăm!

Vulturul zbură, dar nu mai înainte de a-i fi făgăduit liliacului că nu va uita cele ce i-a spus şi că va avea grijă de el. Ţinu sfat mai-marele păsărilor şi reuşi să le convingă pe toate zburătoarele din jurul său să se îndure măcar de o pană fiecare, ca să-l ferească de frig pe bietul liliac. Şi toate răspunseră în cor şi se arătară gata să-l ajute.

Deodată, liliacul se pomeni cu stoluri-stoluri de păsări, care mai de care mai dornice să-i ofere cu generozitate câte o pană, după cum îi făgăduiseră vulturului, încât în puţin timp liliacul ajunsese mai frumos decât oricare dintre ele. Căci, cu o pană de la una, cu o pană de la alta, liliacul avea o mândreţe de pene colorate, mai ceva ca pasărea paradisului.

Citește și:   Fata din soc (I) de Hans Christian Andersen

Spre uimirea tuturor păsărilor, se repezi în zbor deasupra unei ape, să se oglindească. Şi rămase cu ochii pironiţi multă vreme asupra propriului său chip din apă. De a doua zi îşi schimbă însă şi firea. Şi, de unde până atunci era sfios, ba chiar umil, din ziua în care păsările îl împodobiseră cu penele lor, devenise înfumurat şi răutăcios.

Aflând de această schimbare, vulturul din nou ţinu sfat cu păsările, dar singur liliacul nu vru să se ducă, de ales de înfumurat ce era, zicând că el nu este pasăre deci nu are ce căuta la acea adunare. La rugăminţile păsărilor, de a-şi lua penele înapoi, vulturul consimţi. Aşa cum se grăbiseră să i le dăruiască, tot astfel fiecare pasăre se repezea să-şi ia pana înapoi. Şi, de ciudă, îl mai şi înţepară cu ciocurile lor. Neputincios, liliacul se lăsă jumulit. De ruşine, când se văzu iarăşi despodobit, îşi întinse larg aripile şi zbură departe, departe, ca să se ascundă, golaş aşa cum rămăsese, şi până în ziua de azi nu mai zboară decât noaptea.

Citește și:   Legenda Sfantului Nicolae

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?