Martinel

0

Era o zi însorită, plină de farmecul lunii mai. Pe pajiştea înverzită se adunaseră o mulţime de vieţuitoare ale pădurii, care de care mai voioase şi mai încântate de vremea de afară.

În colţul din stânga era familia Urs, venită la picnic. Se înfruptau din bucatele bogate pe care şi le-au adus: faguri de miere, afine, zmeură şi multe alte bunătăţi. Lângă ei era aşezată familia Cerb, care îşi adusese o varietate de frunze pentru a se ospăta. Alături, familia Iepure se bucura de morcovii proaspeţi şi de varza crudă. Alte familii din lumea pădurii le stăteau alături, trăind cu toţii în armonie.

După ce s-au ospătat, copiii familiilor au decis să se joace împreună. Se cunoşteau şi îşi petreceau în mare parte timpul împreună. Aveau anumite jocuri pe care le îndrăgeau şi le repetau.

– Haideţi să ne jucăm cu mingea! spuse Martinel, puiul de urs.

– Ooo, Martinel, ieri toată ziua ne-am jucat asta şi am plănuit ca azi să jucăm ceva nou, spuse Fifi, puiul de iepure.

– Ne pare rău, dar ne-am plictisit de acelaşi joc, spuseră fraţii arici.

– Şi eu cred, Martinel, că am putea încerca ceva nou, completară mistreţii.

– Să înţeleg că voi mă trădaţi şi nu vreţi să-mi mai fiţi prieteni?

– Nu, nu este vorba de asta, răspunseră în cor cei adunaţi.

– Ba da, dacă nu vreţi să vă jucaţi ce zic eu, înseamnă că nu mai sunteţi prietenii mei.

Supărat, puiul de urs  se retrase într-un colţ al pădurii, stând singur. Se gândi că ar fi o idee bună să se răzbune pe cei care nu mai doreau să-i fie prieteni, aşa cum credea el că se întâmplase. Se uita din depărtare la ei şi analiza împrejurimile. Îi venise o idee. Se îndreptă spre locul de joacă, urmărindu-şi atent prietenii.

Citește și:   Condeiele lui Vodă, de D. Almas

– Martinel, mă bucur că te-ai răzgândit şi vrei să te joci cu noi, spuseră bufniţele ieşindu-i în întâmpinare.

– Mda, aşa credeţi voi. Eu am venit să vă întreb pe voi dacă v-aţi răzgândit! Vreţi să ne jucăm cu mingea?

– Nu, ne pare rău Martinel, dar te rugăm încă o dată să te joci tu cu noi, îi răspunse Fifi.

– Ei bine, atunci veţi plăti pentru asta. Şi în clipa următoare Martinel sări în balta care se afla în imediata apropiere a grupului de joacă. Toate animalele erau pline de noroi şi toată distracţia de pe pajiştea înverzită luă sfârşit.

Martinel se plimba singur supărat prin pădure. Nu putea înţelege de ce nu au acceptat prietenii săi jocul propus de ei. Un lucru era clar în mintea lui: ei nu mai doreau să fie prieteni cu el.

Mergând el aşa îndurerat, s-a întâlnit cu un porc mistreţ.

– Spune-mi, Martinel, ce e cu tine, văd că eşti cam supărat.

– Da, sunt foarte supărat, cine nu ar fi supărat când îşi pierde prietenii?

– Te rog să-mi spui mai multe despre asta, îi propuse mistreţul.

Citește și:   Povestea găinilor din vecini

– Păi, e clar. Prietenii au refuzat să se joace cu mingea, deci nu mai vor să fim prieteni şi atunci le-am stricat şi eu distracţia, stropindu-i cu noroi.

– Aha, deci despre asta este vorba. Hai să stăm puţin pe lemnul acesta, să ne odihnim. Şi mie mi s-a întâmplat asta când eram mic. Eu am aruncat cu pietre înspre prietenii mei. Un urs m-a văzut şi mi-a spus că răzbunarea nu este o soluţie. În plus, mi-a spus că atunci când sunt nervos în timp ce mă joc cu prietenii, să mă dau puţin la o parte, să respir adânc aer în piept şi astfel mă voi calma. Dacă ceilalţi nu-ţi acceptă jocul, crezi neapărat că ei nu vor să-ţi fie prieteni sau ar putea să fie şi alte motive? Cum crezi că se simt ei acum, după ce ai făcut tu?

– Păi… ei spuneau că vor un joc nou. Acum cred că ei sunt supăraţi, nu cred că le-a plăcut. Şi oricum, aş fi putut să joc eu ce au propus ei. Îţi mulţumesc, mistreţule, m-ai ajutat să-mi dau seama că eu am încă prieteni. Fug să le cer iertare şi e încă zi, putem să petrecem până diseară împreună.

Zis şi făcut. Martinel şi-a căutat prietenii, şi-a cerut iertare şi de atunci, pe rând, propun jocuri distractive la care participă cu toţii, fără a se supăra vreunul. Zilele trec în voie şi distracţia în pădure e pe zi ce trece mai mare.


Distribuie:

Lasă un comentariu