Ocaua lui Cuza, povestire populara

35

Cuza-Vodă obişnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând şi să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuşi cum trăiesc cei mulţi. Aşa, într-o zi, şi-a pus căciulă şi suman ţărănesc, a luat două putini cu lapte acru şi s-a dus în târg la Galaţi. Pasămite, aflase măria-sa că unii negustori nu foloseau ocaua cea mare, aşa cum hotărâse o lege din acea vreme, şi căreia poporul îi spunea «ocaua lui Cuza». A căutat, deci, «ţăranul» să vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai cinstit şi că vinde cu «ocaua mică”, iar nimeni nu-l putea prinde cu înşelăciunea.

– Jupâne negustor, nu-ţi iau bani, s-a tocmit «ţăranul» ci ne învoim ca la şase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn.
– Bine, a primit negustorul, clipind şmecher din ochi.
A luat de pe tejghea ocaua mare, «ocaua lui Cuza», şi-a măsurat laptele: douăzeci şi patru de ocale. A socotit că trebuie să plătească,în schimb,patru ocale de untdelemn.
– Caută să-mi masori drept, cu aceeaşi oca, a stăruit «ţăranul».
Nu se poate, că-i plină de lapte. Îţi măsor cu asta! Şi a scos de sub tejghea altă oca.
– Păi, ocaua asta-i mai mică, a zis «ţăranul».
Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca şi gata!

Atunci, «ţăranul» a scos căciula din cap, a lepădat sumanul şi s-a arătat în tunica albastră, cu epoleţi auriţi, ca un domnitor. Neguţătorul a înlemnit. De multă uimire a scăpat ocaua din mână.
– Ei, negustorule, mai zici şi-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?
– Nu mai zic, măria-ta!… Iertare… milă prea bunule.
Cuza-Vodă a poruncit să-i lege de gât cele două ocale şi să-l poarte pe uliţi, să afle lumea că a căutat să înşele cumpărătorii.
-Să ridice ocalele pe rând, să le arate lumii şi să spună tare cu care va vinde şi cu care n-are să mai vândă de-aici încolo.

Străjuit de slujitori domneşti, neguţătorul mergea pe uliţi, ridica ocaua mică şi striga cât îi ţinea gura:
– Cu asta, nu!
Apoi, ridica ocaua mare şi striga şi mai tare:
– Cu asta, da!
Şi aşa l-au plimbat slujitorii domneşti prin tot târgul: «Cu asta, nu!»… «Cu asta, da!»… Şi i-a fost de ajuns această plimbare ca să se facă om cinstit.

Dislike (0)
Distribuie:

35 comentarii

  1. a fost ffffffffrrrrrrruuuuuuummmmmmooooooossss!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!si iiiinnnnnttttteeeeeerrrrrreeeeeesssssaaaaannnnnntttt!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!asa ii trebuie nnnnnnneeeeelllleeeeeggggiiiiiuuuuuiiiiittttttuuuuullllllluuuuuiiiiiii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
     (0)
     (0)
  2. frumoooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooossssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssss
     (0)
     (0)
  3. Foarte frumos!Asa ii trebuia sa se invete sa nu mai insle oamenii!Ce ne-ar mai trebui si noua un Cuza.
     (0)
     (0)
  4. e frumoasa a procedat foarte corect domnitorul cu acel negustor necinstit sa se invete minte sa fie om cinstit..nui asa? cu toate cas in clasa 5 am citit niste legenda{asa nea zis profesoara de romana}deoarece suntem la capitolul legende toate legendele sunt frumoase deoarce sunt despre romani romani sunt niste invingatori de fiecare data de ex >>>{stefan cel mare in legenada..stejarul sin borzesti..pe deasupra iubitor de patrie si de dumnezeu...mihai viteazul cand a unit cele trei parti ale romaniei a procedat corect apropo cititile daca va plictisit sa aflati ce vremuri grele au trait stabunicii nostri sau stramosi pe curand...si daca nu stiti un referat povestire contactatima ca am profesoara de romana care vine acasa si pot so intreb scrieti aci ca eu voi intra in fiecare zi bye
     (0)
     (0)
  5. Nu imi place cand cineva munceste pe spinarea altcuiva.Aceasta poveste este exact ca aceean din manualul meu din clasa a3a .Nu am nimic de comentat.
     (0)
     (0)
  6. super tare amuzant interesant cum imi place mie peeeeeeeerrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrfect:):):):)
     (0)
     (0)
  7. este frumoasa! si interesanta... si nu pot intelege de ce nu puteti sa cautati voi referatul printre randuri, nu doar sa-l copiati...
     (1)
     (0)
  8. a fost super frumoasa!!!!!!!!!!!!!!!! imi place foarte multttttttttttt!!!!!!!!!!!!!!! asa le trebuie mincinosilor!!!!!!!!!!!!!!!!1 ohhh daca ar fi in ziua de azi un Alexanru Ioan Cuza si mincinosul ala de Basescu jos cu Basescu si sus cu Alexanru Ioan Cuza
     (1)
     (0)
  9. a fost super si va rog sa ma anuntati daca este o continuare

    simona ai mare dreptate
    de ar fi si in ziua de azi un Alexandru Ioan Cuza

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu