Povestea Bradului de Craciun

3

Cândva, toţi copacii îşi păstrau frunzele verzi în tot timpul anului.

În preajma Crăciunului, o mică pasăre nu a mai putut să plece în ţările calde pentru că avea o aripă ruptă. Cum să reziste vitregiei iernii? Tremurând de frig, s-a adăpostit în frunzişul unui mare stejar . Acesta a refuzat să o primească,gonind-o:

– Pleacă de aici ! Îmi vei mânca toate ghindele !

Biata pasăre a părăsit copacul şi s-a refugiat între ramurile unui ulm stufos .
– Nu poţi rămâne aici ! Îmi vei rupe frunzele! spuse el.

Speriată, micuţa pasăre s-a ascuns atunci într-un tufiş care, însă, o alungă fără zăbavă :

– Nu te vreau aici ! Îmi vei murdări crengile !

Respinsă de toţi copacii , pasărea s-a culcat în zăpadă aşteptând înspăimântată să moară de frig.

Deodată , zări un brad care îi făcea semne să vină la el. Cu aripile îngreunate de frig, s-a târât până la el .

– Aici, între ramurile mele, nu trebuie să te temi de nimic! Voi avea grijă de tine! o asigură plin de prietenie bătrânul brad .

În seara de Crăciun , un vânt groaznic suflă peste pădure . Toţi copacii şi-au pierdut frunzele sub puterea sa . Bradul şi-a înfăşurat crengile în jurul micuţei păsări bolnave pentru a o adăposti. Îşi dorea atât de mult ca pasărea să nu moară, încât nu mai simtea nici frigul, nici viscolul. Frunzele lui, în lupta cu gerul deveneau din ce în ce mai ţepoase, dar nu se dădeau bătute.

Pentru bunătatea şi curajul său Dumnezeu a hotărât ca bradul să-şi păstreze mereu frunza verde. Oamenii îl cinstesc şi îl aduc de Crăciun în casele lor ca semn al bogăţiei, bunătăţii şi bucuriei.

Distribuie:

3 comentarii

Lasă un comentariu