Povestea celor trei mincinoşi

5

A fost odată ca niciodată. Au fost odată doi oameni: unul dintr-un loc şi celălalt dintr-alt loc, unul Mitu, celălalt Pitu. Amândoi nişte mincinoşi de secau părmântul şi apele, nu alta.

Ce-i dădu într-o zi lui Mitu prin gând ? ! Luă o desagă cu balegă, puse pe deasupra un strat de ceară, o urcă pe măgar şi o porni în târg s-o vândă.

Pitu, pe de altă parte, umplu o desagă cu paie, puse deasupra o mână, două de fir de mătase, doar-doar o izbuti să-i cumpere cineva paiele drept mătase!

Mergînd ei pe drum, naiba ştie cum se înlîlniră amîndoi.
Din vorbă-n vorbă, îl întrebă fiecare pe celălalt ce duce la târg. „Ceară”, spuse unul, „mătase”, celălalt! Ce-şi zise fiecare în sinea lui.? „Dac-aş putea face schimb cu el… ?
Mitu îşi ia inima în dinţi şi-i zice lui Pitu:
– Prietene, nu ţi-ar veni  la socoteală  să  facem schimb: ceară pe mătase ? Nu de alta, dar acolo unde mă duc eu are mai multă căutare mătasea decât ceara.
Celălalt, care atâta aştepta, zice :
— N-ar fi rău de loc ! Tocmai că şi acolo unde mă duc eu se caută mai curând ceara decât mătasea. Zis şi făcut. „Mărfurile” s-au schimbat, cei doi şi-au luat rămas bun şi… pe-aici ţi-e drumul, care mai de care să grăbească pasul, ca nu cumva să fie descoperit prea devreme de către celălalt. După ce goni o vreme, ce-i trece prin cap lui Pitu ? „Ia să mă uit eu, nu cumva mi-o fi dat altceva în loc de ceară ?” Când colo… ce să vadă ! Balegă de vacă ! „Mi-a făcut-o urât de tot, zise el înciudat. Eu barem i-am dat paie, să i le dea măgarului, dar baliga n-o mănâncă nici porcii !”

Citește și:
Cel mai puternic ( Povestea vorbei )

Face iute cale-ntoarsă şi mi ţi-l ajunge:
— Ah, Mitule, Mitule, m-ai păcălit! Nu ştiam că eşti aşa de mincinos. Cum se face una ca asta : balegă în loc de ceară ?!
— Amândoi suntem din acelaşi aluat, fârtate; eu mint, iar tu păcăleşti. Ş-apăi, cum te-am păcălit? Mi-ai dat paie, ţi-am dat baligă !
— Ah, care va să zică te-ai prins şi tu ?! Păi atunci să ne luăm de mână amîndoi ! Nu vrei să facem tovărăşie ?
— Cum să nu ?! Facem!
După care îşi vândură „marfa” , îşi lăsară măgăruşii acasă şi … la drum…o părniră prin sate să păcălească lumea.

Ce au mai făcut eroii nostri veţi afla în povestirile următoare.


5 comentarii

Lasă un comentariu