Băiatul şi copacul plin de mere

0

Cu mult timp în urmă era un copac plin de mere. Copacul era  fericit că un băieţel venea şi se juca în jurul lui în fiecare zi.

Băiatul obişnuia să culeagă frunze din copac și să îşi facă din ele coroniţe. Se simţea atunci ca un rege. Apoi se căţăra în copac şi cât era ziua de lungă nu se mai lăsa dus de lângă prietenul său. Se urca printre ramurile mărului şi se legăna fericit.

Când mărul rodea, baiațelul culegea merele dulci şi roşii şi le mânca cu poftă, iar când era căldura mai mare, se aşeza la umbra mărului să se odihnească.

Dar anii au trecut.

Într-o zi, băiatul a venit să vadă mărul. Copacul îi spune: “Vino să te joci cu mine.”

“Nu mai sunt un copil. Nu mă mai joc în jurul copacilor. Vreau jucării şi am nevoie de bani ca să le cumpăr.”

Copacul îi spune: “Îmi pare rău, nu am bani…dar poţi să culegi toate merele şi să le vinzi. Şi în felul acesta vei avea bani.” Băiatului i-a surâs ideea. A cules merele rapid şi a plecat fericit. Şi mărul era fericit.

Pentru o lungă perioadă de timp, băiatul nu a mai venit să îşi vadă prietenul.

Într-o zi, băiatul care era acum un bărbat în toată firea s-a întors la copac. “Vino să te joci cu mine!”, l-a rugat acesta.

“Nu am timp să mă joc. Trebuie să muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de casă, poţi să mă ajuţi?”

“Îmi pare rău, nu am de unde să îţi dau o casă. Dar poţi să tăi din crengile mele şi să construieşti o casă”, a spus copacul.

Aşa că, bărbatul a tăiat toate crengile şi a plecat fericit.

Mărul era fericit că a putut să îl ajute, dar bărbatul nu s-a mai întors o perioadă. Copacul era din nou singur şi trist.

Într-o zi toridă de vară, bărbatul s-a întors, iar copacul l-a invitat din nou la joacă.

“Îmbătrânesc. Vreau să plec pe mare ca să mă relaxez. Poţi să îmi dai o barcă?”

“Poţi să foloseşti trunchiul meu pentru a-ţi face barca. Poţi să ajungi departe şi să fii fericit”, a spus mărul.

Aşa că, bărbatul a tăiat trunchiul, şi-a făcut barca şi a plecat pe mare.

Mărul părea fericit, dar în realitate nu era aşa.

După mulţi ani, bărbatul s-a întors. “Îmi pare rău, băiatul meu. Dar nu mai am ce să îţi ofer. Nu mai am mere…”, a spus copacul.

“Nu-i nimic, nu mai am dinţi să mănânc mere”, a spus bărbatul.

“Nu mai am nici trunchi şi nici crengi în care să te cățări”, a spus copacul.

“Sunt prea bătrân pentru asta”, a spus bărbatul.

“Mi-au mai rămas doar rădăcinile”, a spus copacul cu tristeţe.

“Nu mai am nevoie de multe acum, doar de un loc în care să mă odihnesc. Sunt obosit după atâţia ani”, a răspuns bătrânul.

“Perfect! Rădăcinile bătrâne ale unui copac e cel mai bun loc de odihnă. Vino să te aşezi.”

Bărbatul s-a aşezat şi copacul s-a înveselit imediat.

Morala: Fiecare dintre noi avem un “măr” în viaţă. Şi aceştia sunt părinţii. Nu contează cât de ocupaţi sunteţi, aveţi grijă să petreceţi timp şi cu părinţii voştri.

Distribuie:

Lasă un comentariu