Un copac creştea stingher în nisipul fierbinte al deşertului. Nisipul fierbinte şi aspru îi acoperea o bună parte din trunchi. Soarele reuşise să îi ardă coroana. Cu toate acestea, copacul continua să supravieţuiască în deşert.
Într-o zi un şoim trecea în zbor deasupra deşertului. Pasărea a zărit copacul şi aşa a venit şi s-a aşezat pe ramurile lui. Şoimul s-a uitat împrejur şi îi spune copacului.
– Eşti un copac tare ciudat. De ce continui să trăieşti în mijlocul acestui deşert fierbinte unde nimic altceva nu mai trăieşte? Cine are nevoie de tine?
– Tu, răspunde copacul.
– Eu?, întreabă surprins, şoimul. Nu am nevoie de tine!
– Da, tu, doar nu eu, spune copacul. Ar fi trebuit ca acum să stai pe nisipul fierbinte în loc să stai pe ramurile mele. Dacă nu eram eu, altcineva care te vedea stând singur pe ramurile unui copac ar fi spus că nimeni nu are nevoie de tine, de asemenea, şi te-ar fi întrebat tu pentru ce mai trăieşti. Stând pe ramurile mele, tu crezi că eu am nevoie de tine.
Şoimul s-a gândit puţin şi i-a dat dreptate copacului. Dacă nu era copacul, şoimul s-ar fi simţit singur şi inutil în deşertul imens.
Lasa un comentariu