Corbul şi ulciorul

0

“Nevoia e mama învăţăturii” sau “Nevoia te învaţă” acesta este mesajul pe care îl vei găsi în fabula Corbul şi ulciorul. Povestioara te mai învaţă şi că atunci când îţi doreşti ceva foarte mult, întotdeauna vei găsi o cale pentru a obţine acel lucru. Nu uita că şi multe dintre cele mai importante invenţii din lume au apărut tot dintr-o nevoie.

Într-o zi caniculară, un corb care murea de sete a văzut în calea lui un ulcior. Însetat, a sperat că va găsi apă în ulciorul care se zarea şi a zburat grăbit şi încântat spre el.

Când a ajuns a descoperit că era apă doar pe fundul vasului. Nivelul apei din ulcior era prea jos şi îi era imposibil să ajungă la ea şi să bea. Gura ulciorului era prea îngustă, iar corbul mult prea mare. Pasărea ştia că dacă dărâmă ulciorul, apa se va împrăştia înainte să apuce să bea.

Corbul a stat şi s-a gândit şi în cele din urmă a găsit ideea salvatoare. Astfel, el a început să adune pietre pe care putea să le care în cioc şi pe care le-a pus una câte una în ulcior.

Citește și:   Un prieten egoist

Cu fiecare piatră adusă în ulcior, nivelul apei creştea tot mai mult, până când a ajuns la nivelul la care a putut să bea linștit. Ingeniozitatea lui i-a salvat în cele din urmă viaţa!


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?