De cealaltă parte a zidului

0

O tânără fată era fascinată de grădina ei de flori. Moştenise această pasiune de la bunica ei, aşa că acum avea mare grijă de nenumărate specii de plante pe care le creştea şi le îngrijea cu mare drag.

Fata avea o grădina superbă, plină cu flori, de care era extrem de mândră. Bunica ei o învăţase să aibă grijă de flori aşa cum are grijă de ea însăşi.

Într-o zi tânăra se uită într-un catalog special pentru flori şi imediat i-a atras atenţia o plantă superbă. Niciodată nu mai văzuse asemenea flori cum avea acea plantă: “Trebuie să am această plantă”, şi-a spus, şi imediat a comandat planta.

Când floarea a ajuns, ea deja avea locul pregătit în grădină. Fata a plantat floarea la temelia unui zid de piatră, în spatele grădinii. Planta a început să crească rapid, era frumoasă şi viguroasă, îmbrăcată în frunze mari şi verzi, dar nu făcuse nicio floare. În fiecare zi, fata a continuat să îngrijească cu atenţie planta, să o ude şi să o hrănească, începuse chiar să îi şi vorbească în timp ce aştepta să înflorească. Dar toată munca părea în zadar…

Citește și:   Măgărușul cântăreț

Într-o dimineaţă, tânăra privea dezamăgită plantă care nici până atunci nu înflorise. Se gândea deja că e momentul să o taie şi să planteze altceva în loc.

Tocmai atunci, veciunul fetei, un bătrân invalid, a chemat-o şi i-a spus: “Îţi mulţumesc foarte mult! Nu îţi poţi imagina cât de mult îmi place să admir florile plantei tale”. Fata a intrat imediat pe poarta veciunului său şi a văzut că pe partea cealaltă a zidului planta sa făcuse o mulţime de flori superbe.

Erau, într-adevăr, cele mai frumoase flori pe care le-a văzut vreodată. Planta se strecurase printre crăpăturile zidului şi nu făcuse nicio floare pe partea ei, dar avea zeci de flori pe partea celalaltă a zidului.

Morala: Doar pentru că tu nu poţi să vezi rezultatele bune ale muncii tale, nu înseamnă că nu există roadele


loading ads...
Distribuie:

Lasă un comentariu