Măgarul și cățelul de companie

0

Un bătrân avea un cățel de care era foarte atașat. Toată ziua îl mangâia pe cap, îl lăsa să se așeze în poală și vorbea cu el așa cum ar fi vorbit cu orice amic îi trecea pragul. Nu stătea niciodată la masă fară să împartă și cu prietenul său necuvântător câteva bucățele din mâncarea sa și de multe ori îl răsplătea cu cele mai bune recompense.

Într-o zi, un măgar trecea pe lângă casa bătrânului și s-a oprit lângă fereastră. Aici avea să vadă uimit comportamentul pe care bătrânul îl avea cu micul cățel care mai avea și privilegiul de a sta în casă.

“Oare cum aș putea să devin și eu animal de companie?”, se întrebă măgarul.

“Așa nu e corect. Eu muncesc din greu, iar cățelul acesta doar dă din coadă, latră și sare în brațele stăpânului. Nu este corect.”

Apoi, măgarul își spune: “Oare dacă încep să fac și eu ce face cățelul mă va transforma și pe mine în animal de companie?”

Citește și:
Poveste cu tâlc: Apreciază ceea ce ai!

Dar nici nu a terminat bine să își pună atâtea întrebări, că măgarul și-a pus planul în aplicare și a intrat alergând în camera în care stătea bărbatul. Apoi, a început să ragă tare și să dea din coadă. Și a dat atât de tare din coadă, că a atins masa de pe care aproape că au căzut toate cele ce se aflau acolo.

Văzând una ca asta, stăpânul a crezut imediat că măgarul a înnebunit și a început să strige după ajutor. Imediat, vecinii săi au venit alergând și au gonit măgarul, până când acesta a părăsit gospodăria bătrânului și s-a reîntors pe câmpul pe care stătuse și până atunci.

După ce furia sătenilor a trecut și măgarul se afla din nou în locul din care venise, acesta a căzut pe gânduri: “Eu doar am făcut ceea ce făcea și câinele și cu toate acestea, câinele a rămas pe lângă casă, iar pe mine m-au gonit. Nu e drept!”

Lasă un comentariu