A fost odată că niciodată un bărbat foarte bogat, dar extrem de avar. Bărbatul era atât de lacom, încât nu împărțea nimic cu nimeni, nici vorbă să ofere vreodată ceva săracilor sau să facă o faptă bună pentru aceștia. Bogătașul avea o maimuță pe care voia să o vândă la un preț mai mare decât cel pe care îl plătise pe ea.
Într-o zi, bărbatul a plecat de acasă pentru niște afaceri pe care le avea de făcut. Maimuța a rămas singură acasă. Căutând prin casa stăpânului său, maimuța a dat peste un cufăr și l-a deschis, curioasă să vadă ce este înăutru. Cufărul era plin cu monede de aur. Vânzând aceste monede, maimuța a început să le arunce pe fereastră. Trecătorii, văzând cum atât de multă bogăție cădea din cer, au început să se îngrămădească sub fereastra casei și să adune aurul aruncat de maimuță de la etaj. Toți încercau să adune cât mai mult din ce cădea pe jos.
Când bărbatul s-a întors acasă a descoperit că, cufărul cu avuția sa era gol. Acesta și-a dat imediat seama de ce s-a întâmplat și de ciuda nici nu mai putea reacționa. Cu tristețe în glas își spuse: Detest acest animal prost! Dar nu a fost de prea mare folos pentru că maimuța nu a înțeles ce a vrut să spună stăpânul său, cu aceste vorbe.
Vecinul său văzând întreagă scenă îi spuse bărbatului: Mai bine taci. Cu siguranță este o prostie să arunci banii pe fereastră, așa cum a făcut maimuța ta puțin mai devreme, dar este o prostie și mai mare să îi ții închiși într-un cufăr, așa cum ai făcut tu, și să nu ii folosești la nimic.
Morala: Avarul pentru altul își strânge punga de bani, albinele trudesc din greu, dar măcar gustă din mierea lor.
Lasa un comentariu