Povestea maimuței care obișnuia să mintă

0

Un marinar a plecat într-un voiaj pe mare pentru câteva luni şi a luat cu el o maimuţă pentru ca această să îl amuze cât timp este pe mare.

Când navigau undeva pe coasta Greciei, o furtună puternică a distrus vasul pe care se aflau, şi marinarul, maimuţa şi tot echipajul au căzut în apă. Disperaţi, toţi au început să înoate şi să strige după ajutor, pentru a-şi salva viaţa.

Un delfin care trecea pe acolo a văzut maimuţa cum se chinuia să dea disperată din braţe pentru a se menţine la suprafaţa apei, şi crezând că este un om, s-a apropiat şi a ajutat maimuţa să se urce pe spatele lui. Bucuros că a ajutat un om, delfinul a plecat spre ţărm cu maimuţa pe spatele său.

Când a ajuns aproape de pământ, nu departe de Atena, delfinul a întrebat “pasagerul” de pe spatele său dacă este atenian, iar maimuţa a răspuns afirmativ, spunându-i chiar delfinului care i-a salvat viaţa, că provine dintr-o familie de nobili care au trăit în capitala Greciei cu ani în urmă.

Apoi, delfinul a întrebat maimuţa dacă ştie de Pireu (celebrul port al Atenei). Maimuţa, crezând că este vorba tot de un om, şi obligat să continue să mintă, a răspuns că îl ştie pe Pireu foarte bine şi chiar că sunt prieteni buni, mai mult, acesta va fi încântat să îl revadă.

Delfinul, unul dintre cele mai inteligente animale, şi-a dat seama că cel pe care l-a salvat în larg, îl minte fără neruşinare şi, indignat, el a abandonat maimuţa în apă şi a lăsat-o să se descurce singură ca să ajungă la ţărm.

Morala: Minciuna are picioare scurte. Cel care începe să mintă, va continua să procedeze în acest fel şi prin ceea ce spune va trebui să pară convingător în fața celorlalți. Dar, fără prea multe excepţii, mai devreme sau mai târziu, cel care minte se va da singur de gol sau i se vor descoperi minciunile. Nu de puţine ori, cel care minte va suporta şi consecinţele, aşa cum a păţit şi maimuţa.


Lasă un comentariu