Rățușca cea urâtă

0

Într-o zi, o mama rață a simțit că ouăle pe care le clocea cu atâta dragoste începeau să crape câte puțin. În câteva zile, opt puișori galbeni de rață își scoseseră capul la lumină.

Un singur ou încă nu crăpase, era un ou ceva mai mare, diferit de celelalte opt. Mama rață a mai stat peste ou câteva zile, iar în cele din urmă a crăpat și s-a deschis și acesta, iar din el a ieșit o pasăre mare. Văzând puiul, mama a spus: “Tu nu arăți la fel că ceilalți pui ai mei, dar sunt mama ta și te iubesc.”

Bobocii de rață au început să râdă de puiul care era diferit:”Tu nu arăți ca noi, ești mare și gri. Ești un pui urât.”

Supărat, rățușca cea urâtă a început să își caute prieteni cu care să se joace, așa că a plecat la un lac din apropiere. Pe rând, broaștele, țestoasele și puii de acolo îl respingeau și refuzau să se joace spunându-i că este o rățușcă urâtă.

Citește și:
Bambi (XI), de Felix Salten

“Nimeni nu vrea să se joace cu mine”, i se plânsese acesta mamei sale. “Sunt prea urât.”

“Nu arăți că ceilalți puii ai mei, dar te iubesc”, îi spune mama. Dar rățușca cea urâtă nu era fericită așa că și-a luat zborul.

Timpul a trecut și rățușca cea urâtă începuse să crească. Aripile sale erau mai mari, gâtul mai lung, iar penele erau acum albe și frumoase. Rățușca cea urâtă arăta acum altfel, însă nu știa acest lucru.

Într-o zi, două păsări mari au poposit lângă iaz. “Ce păsări frumoase”, își spune rățușca cea urâtă. “Sper să se oprească pe aici pentru că mă simt atât de singură.”

Iar păsările s-au oprit.

“Bun venit!”, spune rățușcă cea urâtă. “Cine sunteți?”

“Noi suntem lebede, la fel că tine”, au spus cele două păsări mari și albe.

“Eu nu sunt lebădă”, a spus rățușcă cea urâtă atunci. “Eu sunt o rată urâtă.”

Lebedele au început atunci să râdă.”Privește în apă, ce vezi?”

Citește și:
Măgarul egoist şi câinele

Rățușca se uită atunci în apă și nu își mai găsea cuvintele:”Aveți dreptate, sunt o lebădă frumoasă!”, a spus aceasta cu lacrimi în ochi.

Rățușca cea urâtă a plecat apoi în zbor spre casa în care erau frații săi și mama rață.

“Vă mai amintiți de mine?”, își întrebă aceasta frații când a ajuns. “Nu”, i-au răspuns aceștia. Nici broașetele și țestoasele pe lac nu știau cine este și nu își aminteau să o mai fi văzut până atunci pe frumoasa lebădă.

“Sunt rățușca cea urâtă”, a spus lebăda plângând.

“Ești prea frumoasă ca să fii rățușca cea urâtă.”

“Am crescut și m-am transformat într-o lebădă.”

Apoi, lebăda a văzut-o pe mama rață și îi spune: “Sunt eu, rățușca cea urâtă.” Mamei rață nu îi pasa însă că ea era rățușcă sau lebădă și îi spune: “Nu arăți că celelalte rațuște ale mele, dar sunt mama ta și te iubesc.”

Morala: Nu judeca o carte după copertă și nu trata oamenii diferit, doar pentru că arată diferit.


Lasă un comentariu