Un șoricel era tot mai trist pentru că de o bună perioadă de timp nu mai găsea nimic de mâncare. Toată ziua era într-o goană teribilă de a găsi măcar cel mai mic grăunte sau un colțișor de brânză pentru a-și potoli foamea năprasnică, dar nu găsea nimic de mâncare. În fiecare zi șoricelul devenea tot mai slab și fără putere.
Într-o după-amiază, când își pierduse orice speranță de a mă găsi ceva, șoricelul a dat peste un coș întreg de porumb. Când a văzut minunea nu i-a venit să creadă. Imediat s-a gândit cum să ajungă în coș, în mijlocul porumbului atât de apetisant pe care îl găsise. Imediat a găsit o mică gaură în coș și s-a strecurat prin ea cu ușurință. Visul său devenise realitate!
Șoricelul a început să mănânce porumb. Fiind foarte flămând, a mâncat o cantitate imensă. Îi era tot mai greu să se oprească și a continuat să mănânce fără limite.Doar că mâncând din porumbul pe care cu greu îl găsise șoricelul se făcea tot mai mare și mai mare. Acum era aproape rotund și abia se mai putea mișca.
Când a încercat să iasă din coș, șoricelul a realizat că nu mai poate să facă asta. Acum era prea mare ca să mai poată ieși prin gaura prin care se strecurase în coș.
“Cum aș putea să mă cațăr ca să pot să ies afară?”, spune șoricelul. “Vai de mine, ce mă fac, am rămas blocat în coș.”
Chiar atunci un șobolan mare și fioros trecea pe acolo și l-a auzit pe șoricel văicărindu-se.
“Șoricelule, dacă vrei să ieși afară din coșul cu porumb, va trebui să aștepți până când ai să fii din nou la fel de slab cum erai atunci când ai intrat.”, i-a spus șobolanul cu aroganță.
zumbavai