Cum a apărut stiloul

Oare cum a apărut scrisul? Şi cum s-au inventat primele instrumente folosite la scris? Cu siguranţă că mulţi dintre noi şi-au pus aceste întrebări.

Pentru a nu uita anumite lucruri, oamenii au început să facă diferite semne: pe scoarţa copacilor, pe pietre, pe nisip, pe beţe special păstrate pentru aşa ceva. Primele „instrumente” de scris au fost chiar degetele, iar apoi diferite bucăţi de lemn sau os. Când îi impresiona ceva sau treceau prin evenimente deosebite, oamenii simţeau nevoia să comunice într-un fel acest lucru. Aşa au apărut picturile rupestre.

Chinezii foloseau ca obiecte pentru scris şi desenat pensule din păr de şobolan sau de cămilă.Dar cei care au început scrierea în adevăratul sens al cuvântului au fost sumerienii. Acum 3000 de ani, aceştia confectionau plăcuţe de lut pe care scriau cu ajutorul unor bucăţi de os sau chiar bronz prelucrat.

Egiptenii sunt cei care aduc scrisului multe îmbunătăţiri. Ei sunt cei care au folosit papirusul ca suport. Foloseau bucăţi de trestie sau bambus, plante capabile să înmagazineze pigmentul.Din tulpina trestiei cultivatã in Valea Nilului se desfăcea membrana exterioara in benzi verticale care se asezau una lângã alta. Suprafata obtinutã era acoperita cu un lichid gumat peste care se asezau alte benzi orizontale. Dupã presare si uscare se slefuiau cu bucati de piatrã sau os.

Apare si pergamentul, ca un „rival” al papirusului, confectionat din piele de oaie, de caprã, de vitel, de antilopã si chiar de lup.

Romanii foloseau plăcuţe din ceară ca suport. Ca instrument de scris foloseau diferite obiecte ascuţite.

Apar apoi primele peniţe din metal. Acestea erau din metale preţioase şi simbolizau un anumit statut social, bunăstarea, averea, puterea. Erau mai puţin folosite la scris. Cand s-a ajuns la concluzia ca aceste peniţe pot fi făcute şi din metal obişnuit ( ulterior tratat cu iridium pentru a le creşte rezistenţa), pana de gâscă a fost dată uitării, iar oamenii au început să folosească masiv peniţa metalică. Dar şi aceasta avea un cusur. Trebuia înmuiată des în călimara cu cerneală, care de multe ori se răsturna sau curgea. Astăzi aproape că nu ne vine a crede că opere monumentale ale culturii universale au fost scrise cu pana sau cu tocul şi călimara.Inventivitatea oamenilor nu s-a oprit aici. Odată cu dezvoltarea societăţii, scrisul devenea din ce în ce mai mult o necesitate.Biserica, instituţia care avea nevoie de documente scrise, va avea un rol foarte important în evoluţia scrisului. Călugării copiau de mână toate documentele, aşa că aveau nevoie de ceva care să le uşureze munca. Astfel, a fost descoperită pana, flexibilă, uşor de ascuţit şi de folosit. Penele prezentau şi neajunsuri: se toceau repede şi se rupeau relativ uşor. Au fost perfectionate, căutându-se metode de a le întări şi de a le ascuţi.
Până în anul 1800 se foloseau penele de gâscă, considerate ca fiind de calitate.

Ne putem mândri cu faptul că un român este cel care brevetează primul toc cu rezervor din lume, in anul 1827. În 1831 o invenţie asemănătoare este patentată de John Jacob Parker.

Se credea ca aceasta este ultima inovaţie in domeniu, dar nu a fost aşa. În ultimele decenii ale secolului al XX lea apare pixul, mult mai ieftin şi uşor de folosit. Totuşi calitatea scrisului cu pixul este de obicei sub calitatea scrisului cu stiloul, deoarece primul, alunecând repede, deformează literele iar cantitatea de „pastă” care curge, nu este întotdeauna constanta.Pentru formarea unui scris frumos se recomană folosirea stiloului.Dar primul stilou perfecţionat este produs de Lewis Watermann, în 1884. Povestea apariţiei acestui stilou este cât se poate de simplă. Watermann, care era agent de asigurări, a vărsat odată cerneala pe nişte acte importante. Aşa i-a venit ideea perfecţionării stiloului. A fost o adevărată revoluţie în privinţa tehnicii scrisului.

Se pare că în vechime cerneala se fabrica din seu, gumã arabicã si praf de cãrbune. Cerneala se pãstra uscatã sub forma de pastile. La 2500 îChr este semnalatã cerneala rosie obtinutã din cinabru.Unele date atât referitoare la apariţia cernelii cât şi a stiloului sunt contrversate.

Hârtia are povestea ei. Hârtia din mãtase era cunoscutã în China din anul 200 îChr. Tot chinezii sunt cei care inventează hârtia din materiale vegetale .Ei foloseau o metodã de fabricatie pornind de la scoartã de capac şi deşeuri de in. Prima hârtie reciclabilã dateazã de la 1793, o perioadã care coincide cu o crizã economicã. Tehnica actualã de reciclare a hârtiei apare tot după o criză economocă, datorată celui de-al doilea război mondial.

Revenind la stilou, în scrierea sau semnarea unor documente importante este folosit tot stiloul. Si nu numai atât, au apărut din nou stilourile „de lux”, scumpe, care spun ceva despre statutul persoanei care îl foloseşte.