Legende despre Mărțișor

0

În fiecare an, pe 1 martie, este sărbătorit Mărțișorul. De această sărbătoare așteptată de foarte mulți dintre noi sunt legate numeroase legende, dar şi foarte multe tradiții care diferă de la o regiune la alta a țării.

O legendă populară spune că în prima zi a lunii martie, Primăvara a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, de sub zăpadă, răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute și a început să dea la o parte zăpada și să rupă ramurile pline de spini. Atunci, iarna s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea.

Ghiocelul a înghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.

Un alt mit din popor spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei, vestitori ai primăverii.

Citește și:
Mărţişoare, mărţişoare...

O altă legendă spune că atunci când se afla la păscut cu turma sa de oi, Baba Dochia a găsit o pară. Dochia a legat para cu un fir de ață pe care l-a aşezat pe desaga sa. Ziua în care Baba Dochia a găsit para era prima zi a lunii martie. Se spune astfel că Baba Dochia a fost prima persoană care a purtat un mărțișor.

Din decembrie 2017, mărţişorul a fost inclus în lista patrimoniul material UNESCO. Mărţişorul este o tradiţie în România şi Republica Moldova, dar obiceiuri asemănătoare sunt și în Bulgaria, Albania, Macedonia sau Grecia.


Lasă un comentariu