Lucruri uluitoare despre vulcani

0

Sunt peste 1900 de vulcani activi la suprafața Pământului și aceștia pot erupe în orice moment. Ar oferi cu siguranță un spectacol deosebit, dar și destul de periculos.

Iată câteva lucruri mai puțin știute despre vulcani, care în mod sigur te vor ului:

  • Vulcanii sunt niște deschizături la suprafața Pământului. Atunci când sunt activi, aceștia vor scoate la suprafață cenușă, gaz și magmă uneori sub formă unor erupții spectaculoase.
  • Denumirea provine de la zeul Roman al focului, Vulcan.
  • Vulcanii se formează, de obicei, acolo unde plăcile tectonice se întâlnesc. Dar mai pot fi întâlniți și în zonele în care există roci anormal de fierbinți în interiorul Pământului. Aceste zone fierbinți se găsesc pe tot globul, cea mai cunoscută fiind cea din Hawaii.
  • Lichidul fierbinte de sub suprafața Pământului se numește magmă, iar când iese din vulcan se numește lavă.
  • Cele mai faimoase erupții vulcanice din perioada modernă au fost: Mount Krakatoa în 1883, Novarupta în 1912, Muntele St. Helens în 1980 și Pinatubo în 1991.
  • Deși sunt mulți vulcani de dimensiuni considerabile pe Pământ, cel mai mare vulcan din sistemul nostru solar se află pe Marte. Acesta poartă numele de Muntele Olimp și măsoară 600 de kilometri lățime și 21 de kilometri înălțime.
  • Vulcanii nu se formează doar în munte. Există vulcani și pe fundul oceanelor și chiar sub ghețari, cum sunt cei care se află în Islanda.
  • Vulcanii pot fi activi (cei cu activitate regulată), latenți (activitate recentă) și dispăruți.
  • Gazele care ies din vulcani conțin vapori de apă, dioxid de carbon, dioxid de sulf, acidul clorhidric, acidul fluorhidric și hidrogenul sulfurat.
  • Erupțiile vulcanice pot trimite cenușă în aer la o înălțime de peste 30 de kilometri de la suprafața Pământului.
  • Exploziile vulcanice mari pot reflecta radiațiile din Soare și pot scădea temperaturile medii pe Pământ cu aproximativ jumătate de grad. În ultimul secol au fost câteva exemple de acest fel.

Lasă un comentariu