Pestera Altamira

0

Pestera Altamira se află în nordul Spaniei. A fost descoperită din intamplare în 1868 de către un vânator local.

Un câine, o fetiţă şi un amator în ale arheologiei şi-au legat numele de o importantă descoperire arheologică, devenită ulterior şi nepreţuit monument al naturii. Este vorba de Peştera Altamira.
Colina Altamira se află la 30 km sud-vest de oraşul Santander, de pe malul Golfului Biscaya, fiind o colină măruntă, de pe creştetul căreia se deschid în zare privelişti pitoreşti. De altfel, chiar cuvântul «altamira» înseamnă «panoramă», în limba spaniolă.

Prin toamna anului 1868, un vânător mergea pe culmea colinei, căutându-şi înfrigurat câinele,care dispăruse de lângă el pur şi simplu. Vânătorul nu înţelegea ce s-a putut întâmpla, când o crăpătură i-a atras atenţia. Din adâncurile ei se auzeau scâncetele animalului. Vânătorul lărgi puţin intrarea, dând pietrele ce o astupau la o parte, şi reuşi să aducă la lumină câinele speriat. Reîntors în sat, povesti prietenilor ce i s-a întâmplat.

Această istorioară avea să fie auzită şi de avocatul Marcellino Santiago Tomazo de Santuola, proprietarul colinei. Acesta, arheolog amator, curios, porni să cerceteze peştera, aflată atât de aproape de locuinţa sa. Înăuntrul ei găsi oasele unui urs al cavernelor şi ale unui ren uriaş, animale de mult timp dispărute, precum şi topoare, cuţite, ciocane, toate confecţionate din os şi piatră şi decorate cu imagini reprezentând mamuţe, bizoni şi cai sălbatici.

Arheologul amator a presupus că aceste obiecte fuseseră făcute de oamenii care au trăit cu câteva zeci de mii de ani în urma. Peştera servise cândva drept locuinţă. Vrând să aducă la cunoştinţă lumii ştiinţifice preţioasele sale descoperiri, Santuola veni la Paris, unde avea loc o conferinţă a arheologilor. Deşi sosise înarmat cu uneltele găsite în peşteră, comunicarea sa nu stârni ecou în rândul cercetătorilor, mulţi dintre ei considerându-1 escroc.

Au trecut anii, iar avocatul-arheolog şi-a continuat cercetările. Într-o zi, Maria, fetiţa lui, 1-a rugat s-o ia şi pe ea în peşteră. După ce au coborât în împărăţia întunericului, tatăl şi-a văzut de treaba sa, iar fetiţa, cu o lumânare în mînă, s-a dus pe dibuite până la capătul unui fel de canal. Ridicând ochii spre tavanul luminat de feştila ce-o ţinea în mână, Maria văzu o pictură care în primul moment a speriat-o: o frescă gigantică, policromă, întinsă pe întreaga lungime a bolţii, Masurand 20,1 m lungime si 9,3 m latime, reprezenta bizoni, cai sălbatici şi capre— 25 de figuri, aproape toate în mărime naturală. Sălbăticiunile stăteau în picioare sau culcate, de parcă rumegau liniştite, ori alergau străpunse de săgeţile vânătorilor. O mână de maestru le pictase pe peretele stâncos în negru, roşu, brun şi galben. Multe dintre aceste figuri au fost pictate deasupra unor imagini anterioare în negru si rosu, care erau folosite ca bază pentru a da figurilor de deasupra o consistenta mai bogata. Forta si vitalitatea animalelor este reprezentata stralucit de ingeniozitatea originalilor artisti, care au folosit ondulaţiile naturale ale suportului lor de piatra pentru a da creaţiilor o a treia dimensiune. Protuberanţe si adancituri au fost pictate ca sa reprezinte capete si corpuri, cu fisurile naturale ale stancii, adesea integrate în pictura. Despre extraordinara descoperire din peştera Altamira Santuola a scris o carte, pe care a prezentat-o Congresului Internaţional de Arheologie, ţinut la Lisabona în 1880. Arheologul amator n-a fost însă crezut.

Citește și:   Curiozităţi despre păianjeni

Descoperirea ulterioară a altor peşteri (Les Combarelles, Montespan etc.) cu pereţii pictaţi de omul primitiv 1-a reabilitat pe arheologul amator, din impostor devenind un remarcabil om de ştiinţă.

Azi se crede că picturile de la Altamira si din alte parti ale lumii au avut un rol important in viata oamenilor din epoca pietrei. Se presupune chiar că ar fi avut un rol important în ritualurile vremii.

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?