Bizonul

3

Odinioară, cel mai caracteristic animal al vestului nord-american era bizonul sau buffalo — cum i se mai spune. Milioane de exemplare cutreierau vastele preerii, străbăteau munţii prin trecători, doar de ei ştiute, ori treceau fluviile prin vaduri descoperite de instinctul lor extraordinar. Nu rare au fost cazurile când inginerii constructori de căi ferate sau drumuri au adoptat, ca trasee avantajoase, vechile piste ale bizonilor, lungi de mii de kilometri.

Înainte de venirea europenilor bizonul trăia pe aproape o treime din continentul nord-american: de la Lacul Sclavilor din Canada (63° latitudine nordică), până la Culiacan şi Monterrey în Mexic (23° latitudine nordică). Cele mai multe cirezi se întâlneau în câmpiile dintre râul Missouri şi Munţii Stâncoşi. Acum mai bine de un veac cirezile erau atât de numeroase, încât uneori blocau liniile ferate, obligînd trenurile să oprească. Se pare că ultima oprire a unui tren de o cireada de bizoni a avut loc în 1872.

Vechimea bizonului american nu este stabilită cu precizie. Fosilele descoperite de paleontologi au fost datate în pleistocenul mijlociu. Aşadar, uriaşul câmpurilor — Bison bison sau Bison americanus, cum îi spun zoologii — ar fi fost contemporan cu mamutul şi zimbrul european (Bison bonasus sau Bison europaeus).

Bizonul este un animal puternic, musculos. Deoarece îşi poartă capul foarte coborât, lasă impresia că ar avea o cocoaşă, impresie întărită şi de faptul că picioarele par subţiri în raport cu trupul masiv. Masculul adult ajunge pînă la 3 metri lungime, înălţimea la greabăn atingînd 2 m.

Citește și:   Curiozități despre ghiocei: lucruri mai puțin știute despre vestitorii primăverii

Blana bizonului este cenuşiu-castanie pe burtă şi mai întunecată pe spate. O coamă lungă şi aspră, de un brun închis, aproape negru, îi atârnă peste cap şi ceafă, ajungînd până la pământ. Capul masiv şi colţuros parcă, negru, cu fruntea lată şi teşită, flancată cu coarne scurte, puternice, uşor îndoite, are în partea de jos un smoc de păr lung şi aspru, ca un fel de barbă. Ochii mari creează impresia că animalul este blând, lipsit de inteligenţă şi fricos. Dar nenumărate întâmplări dezmint categoric această falsă impresie.

Bizonul trăia odinioară în bună vecinătate cu hergheliile de cai sălbatici (muns-tangs). Un prieten credincios şi util îl urmează pretutindeni în peregrinările sale. Este o păsărică numită Buffalo bird (rudă a grangurelui de pe la noi), care cocoţată pe spinarea sa păroasă ciuguleşte cu sârg insectele cuibărite aici. Astfel, «pasărea bizonului» îşi procură hrana şi în acelaşi timp îl scapă pe masivul său prieten de paraziţi.

Timp de milenii buffalo a fost principala sursă de hrană a pieilor roşii din preerii. Ei sunt inventatorii unui preparat, cunoscut în zilele noastre sub numele de «supă în plic». Fiindcă se făcea din carne uscată şi pisată, amestecată cu un anumit fel de grăsime din regiunea spinării bizonului, i se spunea în limba băştinaşilor pemmican, adică «mâncare grasă».

Citește și:   Cum să te comporți cu animalele

După venirea europenilor în Lumea Nouă şi pătrunderea coloniştilor spre
Vest, bizonul a început să- devină o sursă importantă de venituri pentru diferitele categorii de albi: vânători, jupuitori, tăbăcari, negustori de piei, fabricanţi de conserve etc, care în câteva decenii au determina tmicşorarea numărului de animale, ajungând aproape de dispariţie.
Pe măsură ce oamenii albi înaintau spre apus, bizonul se retrăgea şi el, odată cu indienii care nu puteau trăi fără cirezile de buffalo; ele le asigurau hrana. Răspândirea căii ferate a dus la exterminarea a nenumărate cirezi.

Primul care a atras atenţia asupra pericolului iminent — dispariţia totală a bizonului — a fost William Temple Hornaday, naturalist, muzeolog şi primul director al Grădinii Zoologice din New York. Dacă odinioară cirezile însumau milioane de bizoni, un recensămînt efectuat în 1889 a arătat că în întreaga lume mai existau doar 1 091 exemplare. — Datorită intervenţiilor ferme ale naturalistului Hornaday, în 1905 se constituie primele rezervaţii de stat, menite să ocrotească acest monument al naturii.

Astăzi buffalo este ocrotit în diferite rezervaţii şi parcuri naţionale din S.U.A şi din Canada.


3 comentarii

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?