Sarpele cu două picioare

6

    În urma studiilor făcute asupra multor fosile, s-a ajuns la concluzia că şerpii au evoluat din unele reptile aproximativ acum 150 de milioane de ani.

Există două teorii contradictorii: o teorie conform careia şerpii au evoluat printr-un proces lent din reptile care, din diverse motive, au început să trăiască prin scorburi, vizuini, acest fapt ducând la pierderea picioarelor prin nefolosire, mai întâi picioarele din faţă, apoi cele din spate; o altă teorie susţine ideea că şerpii ar fi evoluat, de fapt, din reptilele marine.

Dar iată că o descoperire importantă avea să lămurească, intr-o oarecare măsură, această dilemă.

Într-o lespede calcaroasă din Liban a fost descoperită fosila unui şarpe cu două picioare. Această descoperire ne duce cu gândul la evoluţia şerpilor din reptilele cu picioare. Şarpele, imprimat în roca de calcar, avea un picior la vedere, iar altul era îngropat chiar în suprafaţa lespedei de calcar.

Se presupune că acest şarpe( Eupodophis descouensi ), ar fi avut lungimea de aproximativ 85 cm, si provine din perioada tarzie a Cretacicului, deci de acum aproximativ 92 milioane de ani. Ramasitele sale au fost descoperite in localitatea al-Nammoura din Liban, fiind dispuse in interiorul unei lespezi de calcar care s-a crapat in doua.In procesul conservarii, o parte a coloanei vertebrale a disparut, iar coada a fost detasata si s-a pozitionat aproape de cap.

Ceea ce sare insa in ochi sunt ramasitele piciorului imprimat; piciorul-apendice are numai 2 cm, iar cercetatorii cred ca el nu a fost de folos animalului. Cercetatorii din Grenoble, Franta, au folosit un dispozitiv cu raze X pentru a confirma faptul ca sarptele imprimat avea un picior la vedere, iar altul, un rest, ingropat chiar sub suprafata lespedei de calcar.

Această descoperirire demonstrează faptul că, în domeniul evoluţiei vieţuitoarelor pe pământ, mai sunt încă multe mistere neelucidate.

 

6 comentarii

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?