Tuatara, soparla arhaica

0

Pe Insulele Steward din Strîmtoarea Cook, aflată în sudul Noii Zeelande, se află sanctuarul şopârlelor arhaice. Aici trăieşte tuatara — un animal ciudat. După aspect pare o şopârlă. Privind-o, mai ales cînd se pregăteşte să atace, ai impresia că este un dinozaur miniatural.

Comparaţia nu este exagerată, deoarece tuatara este cea mai veche reptilă menţinută până în zilele noastre. Rudele ei apropiate sunt uriaşele reptile terestre dispărute cu milioane de ani în urmă.

Tuatara mai este cunoscută sub numele de «şopîrla-cu-arcadă» sau «hateria». Naturaliştii îi spun Sphenodon punctatus ori Hatteria punctata. Ca aspect, tuatara seamănă cu o iguană, unind în alcătuirea corpului său caracterele reptilelor actuale, cu ale celor dispărute. Nu este mare. Obişnuit, are vreo 50 cm; exemplarele bătrâne ajung până la 75 cm. Are capul pătrat şi ochii mari, trupul masiv şi tot atât de lung ca şi coada, care-i turtită şi cu trei muchii. Culoarea pielii este verde-măsliniu, punctată cu pete albe şi galbene. Pe spate — de la cap până spre vîrful cozii — are nişte spini ce se «zbîrlesc» cînd atacă sau se apără.

Citește și:
Fructe, legume, plante: recorduri și curiozități

Pe pămînt se mişcă greu, deoarece burta şi coada ating solul. Poate însă fugi distanţe scurte, ridicându-şi trupul greoi pe cele patru picioare, dar oboseşte repede. Se simte mai în largul său în apă, unde înoată, făcând mişcări şerpuitoare. Se hrăneşte cu insecte, viermi ori mici animale marine, vânate numai noaptea, deoarece este animal nocturn.

Tuatara îşi sapă locuinţa cu ghearele, în apropierea mării. Dar nu trăieşte singură în ea. Are drept «chiriaş» un fel de albatros. Atât pasărea, cât şi tuatara au relaţii de bună vecinătate în locuinţa subterană, păzindu-şi reciproc ouăle şi puii. Nu se ceartă niciodată şi nici nu se atacă.

În anotimpul rece tuatara cade într-un fel de amorţeală, nu mai mănâncă şi stă «la odihnă» mai multe luni, până se încălzeşte vremea. Trăieşte foarte mult, longevitatea sa fiind apreciată la vreo 100 de ani.

Pe vremuri animalul se găsea în număr mare. Când oamenii de ştiinţă au constatat că este singurul urmaş al reptilelor uriaşe, tuatara a început să fie vânată, pentru că fiecare muzeu sau institut voia să aibă un astfel de exemplar. Ca urmare numărul lor a scăzut mult. De aceea a fost pusă sub o severă ocrotire de autorităţile neozeelandeze.

Citește și:
Calutul de mare

 dupa Alexandru Baltaretu


Lasă un comentariu