Curiozități și recorduri din lumea arborilor

0

Copacii sunt una dintre cele mai mari bogaţii pe care ni le-a oferit natura. Purifică aerul, ne dau umbră, alţii servesc drept adăpost pentru numeroase vietăţi, iar beneficiile arborilor nu se opresc doar la acestea.

Despre fiecare specie de arbori există lucruri impresionante de spus, iată doar câteva dintre ele:

  • În pădurile tropicale, unde nu se schimbă anotimpurile, copacii nu au inele anuale.
  • Cele mai mari frunze le are palmierul rafie de pe malurile Amazonului. Frunzele acestui palmier ajung până la 22m lungime şi circa 12m lăţime.  Sub o asemenea frunză se pot adăposti 10 oameni.
  • Arborii de sequoia sunt cei mai longevivi, ei putând supravieţui chiar şi 3000 de ani.
  • Sequoia Gigant este cel mai înalt arbore din lume, dar şi cel mai lat fiind considerat cel mai mare organism viu din lume.
  • Arborii produc oxigen şi reduc cantitatea de dioxid de carbon din aer.
  • Apa şi nutrienţii trec prin trunchi şi ajung la ramuri, apoi în frunzele arborilor.
  • Eucalyptus deglupta este arborele curcubeu ce are trunchiul colorat în mod natural, într-o multitudine de culori.
  • Cel mai mare număr de inele pe centimetru de rază al trunchiului unui copac este de 280 şi aparţin unui sequoia vechi de 4000 de ani.
  • De la un singur stejar de plută bătrân de 212 ani, s-ar putea recolta o cantitate de plută suficientă pentru a fabrica 100.000 de dopuri pentru sticle.
  • Copacul Închisoarea Boab este gol pe dinăuntru şi se află în Australia. Legenda spune că în 1890, copacul a fost folosit ca închisoare pentru câţiva prizonieri indigeni ce erau transportaţi la Derby pentru a fi executaţi.
  • Bulevardul Baobab este una dintre cele mai fascinante atracţii turistice din Madagascar. Forma atipică a arborilor de aici atrage mii de vizitatori din toate colţurile lumii. Copacii au peste 800 de ani şi depăşesc înălţimea de 30 de metri, iar trunchiurile lor au cele mai uluitoare forme.

Distribuie:

Lasă un comentariu

AniDeȘcoală.ro