Ziua Marinei Române, sărbătorită în fiecare an pe 15 august

0

În fiecare an pe 15 august este sărbătorită Ziua Marinei Române, un eveniment civil și militar. În această zi, care are loc odată cu sărbătoarea Sfintei Marii, ocrotitoarea marinarilor  de pretutindeni, au loc programe și manifestări în spiritul tradițiilor poporului român, precum ceremonii militare și religioase oragnizate în mai multe orașe din țară noastră.

Ziua Marinei Române a fost sărbătorită prina dată la 15 august 1902. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanţa, la bordul Crucişătorului ”Elisabeta”.

În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regina Elisabeta, iar la 15 august 1936, în cadrul serbărilor a fost botezat primul submarin românesc, ”Delfinul”.

În 1945 Ziua Marinei a fost sărbătorită și la București, unde au avut loc inclusiv manifestări organizate pe Lacul Herăstrău.

De atunci, manifestările au crescut în amploare de la an la an. Cu prilejul acestei zile, au loc manifestări atât la Constanţa, cât şi în celelalte oraşe-port maritime şi fluviale.  De obicei, festivitățile constau în salve de tun, parada navelor, ridicarea marelui pavoaz, cuvântul Comandantului Marinei sau a reprezentantului acestuia, intonarea imnului naţional, aruncarea unei ancore de flori în apă, în amintirea eroilor marinari, jocuri sportive marinăreşti, concursuri cu ambarcaţiuni sau focuri de artificii.

Odată cu aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică, Ziua Marinei Române este onorată de prezenţa navelor străine aliate sau partenere, care participă activ la această sărbătoare.

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?